Articol scris de Valentin Nicola

Tottenham a sperat aproape 45 de minute că poate exploata vulnerabilitatea din centrul defensivei lui Liverpool, unde Henderson și Matip au încropit un cuplu de fundași centrali. Son și compania au avut ocazii, într-adevăr, însă echipa mai bună și dornică să ofere ceva concret pe teren a marcat chiar înaintea pauzei. A fost un moment psihologic care a înclinat balanța, și cu toate că reușita lui Hojberg a adus speranță în inimile fanilor lui Spurs, cu o astfel de organizare în defensivă nu poți emite pretenții într-un derby de o asemenea anvergură.

Premier League
Klopp, tot mai tentat să plece de la Liverpool. Marea provocare la care vrea să dea curs
ACUM 7 ORE

Se poate spune că Liverpool s-a trezit la timp din amorțeala pe care a afișat-o în ultima prioadă, blocul median a funcționat și a fost dinamic, Thiago, Wijnaldum și Milner s-au rotit bine în pozițiile de la mijlocul terenului, iar Firmino s-a sincronizat cu aceștia pentru a forma un "romb" de tranziție pe fază ofensivă. Trent Alexander Arnold a fost la înălțime aseară, lateralul englez reprezentând un factor decisiv în echipa lui Jurgen Kloop. Acesta nu numai că pune presiune pe flancurile adverse, dar aduce și un aport esențial în jocul ofensiv întruchipând necesitatea fotbalului modern pentru "playmakerul lateral".

Jose Mourinho a optat pentru o așezare defensivă cu 3 fundași centrali și 2 laterali, pentru a stopa incursiunile lui Robertson și Trent în flancuri, însă reglajele în apărare nu au funcționat cum trebuie: de la plasament la comunicare lucrurile au stat prost pentru Spurs. Liverpool s-a impus lejer și meritat, urcând pe locul 4 în clasamentul din Premier League, dar mai important de atât a dovedit că poate juca la un nivel care să le ofere șansa de a-și apăra titlul de campioană.

Tottenham - Liverpool 1-3 | Lipsă de sincronizare și experiență în defensiva lui Spurs

Spurs a făcut greșeli mari în apărare, iar Liverpool a fost suficient de experimentată și abilă în joc ca să își forțeze adversarul să comită erori în momentele importante. Cum spuneam, blocul median al "cormoranilor" a funcționat bine și a deblocat opțiunile de tranziție în partida de aseară. La primul gol, Henderson avansează cu balonul până în poziția sa naturală de pe teren, mijlocaș central, moment în care Milner împinge pe zonă de inter stânga derutându-l pe Rodon, care nu simte infiltrarea în adâncime a lui Mane.

https://i.eurosport.com/2021/01/29/2980601.png

Defensiva lui Spurs este deschisă, iar lipsa de comunicare dintre portarul Lloris și centralul Dier îi permite lui Roberto Firmino să împingă mingea în plasă pentru 1-0.

https://i.eurosport.com/2021/01/29/2980602.png

Tottenham s-a bazat pe rolul forței fizice în deposedare pentru a câștiga mingea la centrul terenului, insuficient în fața unei echipe care a reciclat posesia inteligent și a știut când și cum să plece în ofensivă în partida de aseară. Fiind mai exactă decât în oricare alt meci din 2021, Liverpool a marcat golul 2 prin Trent, care primește răsplata curajului de a rămâne în poziție ofensivă după repingerea slabă a lui Lloris.

La faza golului 3, Spurs comite o nouă greșeală în defensivă, centrarea lui Trent îl pune în dificultate pe Rodon care, din teama de a comite un henț sau chiar autogol, lasă mingea să ajungă la Mane care reia în plasa porții lui Lloris, închizând astfel partida.

https://i.eurosport.com/2021/01/29/2980603.png

Formația lui Jose Mourinho nu poate justifica înfrângerea prin schimbarea lui Kane la pauză, meciul de aseară a fost oglinda concepției de joc pe care cele două cluburi o au; și cum Spurs a expus un fotbal negativ și rezultatul de pe tabelă a fost unul în consecință. Pentru Liverpool urmează două partide cu West Ham și Brighton, timp în care trebuie să rezolve de urgență problemele din zona centrală a defensivei, altfel, foarte probabil, tot efortul colectiv se va nărui în cea mai importantă și dificilă parte a sezonului.

În weekend, pe Liverpool o așteaptă altă partidă la Londra. "Cormoranii" se deplasează la West Ham, într-o dispută ce poate fi urmărită pe Eurosport 1 și Eurosport Player duminică, de la ora 18:30.

Meciurile din Premier League de pe Eurosport vă sunt oferite de Superbet.

Premier League
Transfer de lux pentru Liverpool: Minamino + 30 de milioane € pentru "acoperirea" lui Salah și Mane
ACUM 11 ORE
Fotbal
Anunțul lui Robertson, după ce englezii au dezvăluit că s-a bătut cu Alisson, în vestiar
IERI LA 08:43