După plecarea lui Kompany, stafful tehnic al lui City a încercat să aducă un fundaș central, vorbindu-se într-un timp chiar de un interes pentru Maguire, fotbalist care a ajuns ulterior, odată cu transferul la United, cel mai scump fundaș din lume.
În cele din urmă, perioada de mercato s-a încheiat, doar că formația care a dominat categoric campionatul englez în ultimii ani nu a reușit vreo achiziție importantă pentru centrul defensivei.

Aymeric Laporte

Credit imagine: SID

Premier League
Englezii anunță că Guardiola ar putea prelua o națională cu nume, după ce va pleca de la City
ACUM 14 ORE

Accidentara lui Laporte, lovitură pentru City

Cum Laporte era punct fix în angrenajul lui Pep, Guardiola a sperat că se va putea descurca fără mari bătăi de cap, în condițiile în care "cetățenii" îi mai au la dispoziție pe Stones și Otamendi.
Doar că fundașul adus de la Bilbao pentru peste 60 de milioane de euro s-a accidentat grav în partida cu Brighton, iar acum Pep e nevoit să improvizeze, în condițiile în care și Stones vine după o accidentare. În aceste condiții, în deplasarea de la Norwich am putea să asistăm la o formulă de start cu Fernandinho pe postul de fundaș central, dacă medicii nu își vor da ok-ul ca fostul jucător al lui Everton să evolueze din primul minut.

Milan Skriniar, marele transfer al lui Guardiola la City

Laporte va reveni abia în ianuarie, dar pentru a nu fi descoperit pe viitor, Guardiola i-a convins deja pe șefii de pe Etihad să îl transfere pe Milan Skriniar, anunță Daily Express.
Cum Conte nu vrea să se despartă de el, având planuri mari la Inter, nu e exclus complet ca englezii să activeze clauza de reziliere a apărătorului. Aceasta e una aparent prohibitivă - 100 de milioane de euro - și l-ar transforma pe fundașul de 24 de ani slovac în cel mai scump apărător din istorie.
Skriniar este excelent în jocul aerian, fiind comparat de specialiști cu Martin Skrtel, fotbalist care a avut evoluții apreciate pentru Liverpool, în trecut. El posedă și o pasă lungă extrem de exactă, motiv pentru care Pep îl apreciază atât de mult.
De la venirea la City, Guardiola a cheltuit o avere pentru întărirea defensivei. Iată mai jos lista de jucători transferați de "cetățeni" pentru a dispune de o apărare de vis:
  • Aymeric Laporte - 65 de milioane de euro
  • Benjamin Mendy - 57 de milioane de euro
  • John Stones - 55 de milioane de euro
  • Kyle Walker - 52 de milioane de euro
  • Ederson - 40 de milioane de eurode milioane de euro
  • Danilo - 30 de milioane de euro
  • Claudio Bravo - 18 milioane de euro
  • Oleksandr Zinchenko - 2 milioane de euro
  • Total: 319 milioane de euro
76 de milioane de euro a plătit City pentru cel mai scump jucător adus vreodată pe Etihad, Kevin de Bruyne. Dacă Skriniar va ajunge la campioana Angliei în schimbul clauzei de reziliere, el va deveni cel mai costisitor transfer din istoria lui City.
Premier League
Jurgen Klopp nu renunță! Ce a spus despre lupta pentru titlul de campioană în Premier League
ACUM O ZI
Premier League
Manchester City vrea să-l convingă pe Erling Haaland să vină pe Etihad!
IERI LA 05:59