Clubul de fotbal Chelsea a fost vândut ieri către consorțiul condus de Todd Boehly. Tranzacția a fost finalizată, iar americanul este noul patron al echipei, astfel că, la mai puțin de 24 de ore distanță milardarul s-a întâlnit cu Thomas Tuchel, antrenorul "albaștrilor".
Boehly l-a asigurat pe german că va avea la dispoziție un buget generos pentru a recupera ecartul față de Liverpool și City, clubul londonez urmând să poată transfera în această vară jucători în valoare de 220 de milioane de euro. Asta dacă nu vor pleca alți fotbaliști pe bani grei - Lukaku se zvonește că ar fi în discuții să se întoarcă la Inter -, suma prezentată anterior urmând să se mărească în funcție de banii intrați în club.
U-19 Euro
Euro u19 | Anglia este campioană, după o victorie obținută în prelungirile finalei cu Israelul
ACUM 6 ORE
Totodată, Boehly pare că și-a făcut bine "temele" și i-a transmis lui Tuchel că vrea să vadă mai mulți jucători din propria Academie că primesc șanse la prima echipă. Este vorba în special de Conor Gallagher și Levi Colwill, despre care noul patron a primit referințe excelente.
Primul a fost împrumutat în sezonul recent încheiat la Palace, unde a uimit cu golurile sale din șuturile de la distanță. Din păcate pentru el, Gallagher nu a avut o a doua parte a stagiunii la fel de bună, dar totuși se poate lăuda cu 8 goluri și 3 pase decisive.
În ceea ce îl privește pe Levi Colwill, acesta e un fundaș central de picior stâng, care, după ce a impresionat la puștii lui Chelsea, a fost împrumutat la Huddersfield. A jucat în 29 de partide pentru formația care duminică a pierdut play-offul de promovare în Premier League în fața lui Nottingham Forest.

Jules Kounde, primul nume pe lista lui Chelsea

Deși nu e complet mulțumit de atac, acolo unde Lukaku a fost o epavă în acest sezon, Tuchel e în primul rând interesat de întărirea apărării. Lucru perfect de înțeles, în contextul în care Rudiger nu și-a prelungit contractul și a semnat cu Real Madrid, iar Christensen a procedat la fel, doar că viitoarea destinație e Barcelona.
În acest context, Tuchel e "all-in" pentru transferul lui Jules Kounde, fotbalistul de 23 de ani de la Sevilla. Din câte se pare, "albaștrii" vor plăti clauza de reziliera a apărătorului, cifrată la aproape 70 de milioane de euro.
Chelsea a mai făcut o ofertă pentru francez vara trecută, însă nu a reușit să ajungă la o înțelegere cu Sevilla. Cu toate acestea, conducerea "albaștrilor" a rămas fermă pe poziții, în contextul în care tehnicianul german îl apreciază enorm pe Kounde, iar trecerea acestuia pe Stamford Bridge pare doar o chestiune de timp.
Fotbal
A început oficial perioada de mercato! Cele mai tari mutări care pot avea loc pe bani puțini
IERI LA 09:39
Fotbal
Cum arată 11-le starurilor care rămân libere de contract pe 1 iulie! Nume uriașe în atac
IERI LA 16:15