Roman Abramovich face tot ce îi stă în putință pentru a-l aduce pe Erling Haaland la Chelsea, în vară. Rusul pregătește o ofertă de nerefuzat pentru Dortmund și jucător: 100 de milioane de euro + Timo Werner. Sunday Express scrie azi că în această pauză generată de meciurile internaționale, patronul de pe Stamford Bridge și tehnicianul Thomas Tuchel au avut mai multe discuții în acest sens. Inițial, antrenorul nu ar fi vrut să renunțe la fostul vârf al lui Leipzig, însă mirajul venirii lui Haaland l-a făcut, într-un final, să își dea acordul ca mutarea să fie încercată de Abramovich.

Haaland a refuzat-o inițial pe Chelsea, acum pare dispus să se transfere

Interesant e că vârful norvegian a spus inițial "pas" ofertei "albaștrilor", transmițându-i lui Raiola că nu ia în calcul să meargă la un club care nu poate câștiga Champions League. Tânărul atacant are foame de trofee și e sigur că are suficiente calități încât să ajungă la o formație deja formată, care să poată lupta de anul viitor pentru cel mai important trofeu inter-cluburi din lume. Chiar dacă lotul lui Tuchel e unul valoros, iar un atacant de careu pare a fi piesa lipsă din puzzle, Haaland nu era dispus să aștepte.
Premier League
#OleOut, doar o chestiune de timp, după 0-5 cu Liverpool. Marele favorit să vină pe banca lui United
ACUM 8 ORE
Dar lucrurile par să ia o altă turnură. Forma excelentă a lui Chelsea și lipsa de perspective a lui Dortmund l-a determinat pe vârf să își reconsidere poziția. Atât Bild, cât și englezii anunță că, în paralel, Abramovich a venit cu o ofertă de nerefuzat. Rusul e dispus să plătească 100 de milioane de euro și să îl trimită ca monedă de schimb și pe Timo Werner, fotbalistul care a rupt plasele în Bundesliga în tricoul lui Leipzig.
Werner ar fi încântat de o întoarcere în Bundesliga, în contextul în care nu s-a adaptat deloc la viața din Londra. Sezonul trecut, în 34 de meciuri pentru Leipzig, vârful marcase 28 de reușite în prima ligă germană. Cu el în echipă, Leipzig a ajuns până în semifinalele Champions League. Acum, la Chelsea, atacantul german nu doar că are niște cifre teribile, dar nu are în prezent garantat nici postul de titular.
Meciurile din Premier League de pe Eurosport vă sunt oferite de Superbet.
Premier League
Chelsea a rescris istoria fotbalului contra lui Norwich. Recordurile impresionante setate
IERI LA 14:02
Premier League
Tuchel, dezvăluiri incredibile despre ce se întâmpla la PSG: "Eram ministrul Sportului!"
IERI LA 10:41