Cu toate că avea parte de cel mai greu program și are absențe de marcă - Maddison și Barnes, cele mai grele indisponibilități -, Leicester gestionează perfect situația. A învins în ultimele două partide și pare să fie greu de clintit de pe unul din primele 4 locuri. Unde se vor situa, aproape sigur, și City și United, primele două clasate.
Ca atare, pentru ultimul loc de Ligă se vor lupta ceilalți granzi din Champions League, cu Chelsea mare favorită. De când a venit Tuchel pe banca tehnică a "albaștrilor", formația londoneză are o apărare impresionantă, astfel că deține prima șansă la locul 4.
Chiar dacă a făcut doar egal la Leeds, Chelsea s-a depărtat de urmăritoare. La asta au contribuit United, Arsenal și Burnley, toate învingând în aseastă rundă formații care se luptă pentru locul 4: West Ham, Tottenham și Everton. Trebuie spus, totuși, că trupa de pe Stamford Bridge are 29 de meciuri jucate, în timp ce toate urmăritoarele sale au evoluat în doar 28 de partide. Ca atare, diferența se poate comprima câns se va ajunge la același număr de confruntări.
Fotbal
De 19 ani căuta Galatasaray "un Moruțan". Românul i-a dat gata pe turci: "Câți pot face asta?"
ACUM 9 ORE

Programul formațiilor din Premier League care se luptă pentru Champions League

Leicester - locul 3 (56 puncte/29 meciuri)
  • Man City (acasă)
  • West Ham (deplasare)
  • WBA (acasă)
  • Palace (acasă)
  • Southampton (deplasare)
  • Newcastle (acasă)
  • Man United (deplasare)
  • Chelsea (deplasare)
  • Spurs (acasă)
Chelsea - locul 4 (51 puncte/29 meciuri)
  • WBA (acasă)
  • Palace (deplasare)
  • Brighton (acasă)
  • West Ham (deplasare)
  • Fulham (acasă)
  • Man City (deplasare)
  • Arsenal (acasă)
  • Leicester (acasă)
  • Aston Villa (deplasare)
West Ham - locul 5 (48 puncte/28 meciuri)
  • Arsenal (acasă)
  • Wolves (deplasare)
  • Leicester (acasă)
  • Newcastle (deplasare)
  • Chelsea (acasă)
  • Burnley (deplasare)
  • Everton (acasă)
  • Brighton (deplasare)
  • WBA (deplasare)
  • Southampton (acasă)
Everton - locul 6 (46 puncte/28 meciuri)
  • Palace (acasă)
  • Brighton (deplasare)
  • Spurs (acasă)
  • Arsenal (deplasare)
  • Aston Villa (acasă)
  • West Ham (deplasare)
  • Sheffield United (deplasare)
  • Wolves (acasă)
  • Man City (deplasare)
Tottenham - locul 7 (45 puncte/28 meciuri)
  • Aston Villa (deplasare)
  • Newcastle (deplasare)
  • Manchester United (acasă)
  • Everton (deplasare)
  • Sheffield United (acasă)
  • Leeds (deplasare)
  • Wolves (acasă)
  • Aston Villa (acasă)
  • Leicester (deplasare)
Liverpool - locul 8 (43 puncte/28 meciuri)
  • Wolves (deplasare)
  • Arsenal (deplasare)
  • Aston Villa (acasă)
  • Leeds (deplasare)
  • Newcastle (acasă)
  • Manchester United (deplasare)
  • Southampton (acasă)
  • WBA (deplasare)
  • Burnley (deplasare)
  • Palace (acasă)
Dacă în privința luptei pentru Champions League bătălia se va da pentru locul 4, la retrogradare tot un loc pare să mai fie "disponibil". WBA și Sheffield United sunt virtual-retrogradare, iar pentru a evita locul 18 se luptă Fulham, Newcastle, Brighton, Burnley și chiar Southampton, formație care are 5 înfrângeri și un egal în ultimele 7 meciuri.
https://i.eurosport.com/2021/01/05/2965900.jpg

Norwich, ca și promovată în Premier League

Retrogradată în stagiunea 2019-2020 de pe ultimul loc din Premier League, Norwich e aproape sigură că va evolua din nou, din sezonul viitor, în cel mai puternic campionat din lume.
"Canarii" lui Daniel Farke au un parcurs senzațional în Championship și se află confortabil pe primul loc, cu 10 puncte avans față de ocupanta locului secund, Watford. Cu Pukki și Cantwell în formă maximă, Norwich a bifat în acest weekend al 8-lea succes la rând în liga secundă engleză și e promovată în proporție de 99%.
Exponentă a unui joc ofensiv, Norwich l-a cucerit și pe Pep Guardiola. Tehnicianul lui City a dezvăluit că singura echipă de fotbal engleză pe care o urmăreşte, în timpul liber, este liderul Championship, Norwich City. Asta se poate datora și relației strânse pe care o are cu Daniel Farke, dar cu siguranță că antrenorul catalan e impresionat de modul în care joacă formația de pe primul loc din liga secundă engleză.
Meciurile din Premier League de pe Eurosport vă sunt oferite de Superbet.
Premier League
Abramovich și Tuchel se mișcă mai repede decât oricine! Super-transferul pe care îl fac în iarnă
ACUM 9 ORE
Premier League
4 finaliști pentru postul de antrenor la Newcastle. Fonseca s-a înțeles deja cu oficialii
ACUM 10 ORE