Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

United îi aruncă mănușa lui City: e gata să domine iar Anglia! 3 mutări pentru o echipă perfectă

Cristian Mihală

Publicat 22/02/2021 la 12:33 GMT+2

Manchester United pregătește în vară o campanie de achiziții impresionantă. Varianta Jadon Sancho rămâne o prioritate, cum la fel sunt achiziia unui fundaș central și a unui atacant.

Ole Gunnar Solskjaer, Pep Guardiola

Credit imagine: Getty Images

"Diavolii" au sperat că în acest sezon se vor lupta din nou la titlu cu șanse, pentru prima oară după plecarea lui Sir Alex Ferguson. Formația lui Solskjaer e în acest moment pe doi, la 10 puncte de Manchester City, iar obiectivul pare în mare parte irealizabil. În plus, trupa de pe Old Trafford nu a trecut de grupele Champions League.
Lotul lui Solskjaer e totuși unul puternic, iar în vară acesta va fi completat astfel încât United să redevină o forță la nivel mondial. "Avem un plan prin care să redevenim o mare echipă, o formație unde fotbaliștii de top din toată lumea visează să evolueze", spunea de curând tehnicianul de pe Teatrul Viselor.

The Athletic: Jadon Sancho, principalul obiectiv al lui United

Manchester United încearcă să facă tot posibilul pentru a-l trasfera pe starul Borussiei Dortmund, Jadon Sancho. Clubul de pe Old Traford a fost în negocieri avansate cu germanii și în vară, dar într-un final a renunțat la visul de a-l aduce înapoi în Anglia pe starul care și-a început cariera la rivala City. În vară, United a înaintat mai multe oferte, ultima de 89 de milionae de £ pentru jucător, dar toate au fost refuzate de gruparea germană, care ar vrea peste 100 de milioane de £.
Între timp, lucrurile s-au schimbat, notează The Athletic. Dortmund resimte tot mai acut criza generată de coronavirus și o eventuală necalificare în Champions League pentru ediția viitoare ar distruge clubul din punct de vedere financiar. În plus, în toamnă Jadon Sancho a avut evoluții șterse, semn că o nouă rundă de tratative eșuate ar putea avea din nou repercusiuni asupra randamentului său.
Se creează astfel o serie de premise ca părțile să ajungă la un acord, însă multe vor depinde de finalul sezonului și de locul ocupat de Dortmund în clasament, în Bundesliga.
Pe lângă Sancho, conducerea lui United dorește aducerea unui fundaș central cu experiență, care să pună capăt erorilor din defensivă. În acest sezon, Maguire a fost veriga lipsă, dar nu acesta e vizat pentru înlocuirea în primul "11, ci Lindelof. Nu în ultimul rând, se dorește achiziționarea unui atacant capabil să marcheze peste 20 de goluri pe sezon. Cavani a fost o investiție utilă, având în vedere că a venit liber de contract, dar vârsta și accidentările nu îi oferă perspective pe termen lung în cel mai puternic campionat din lume.
Meciurile din Premier League de pe Eurosport vă sunt oferite de Superbet.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo