La Groningen, Van Dijk și-a început cu adevărat drumul spre fotbalul mare, în ciuda unui obstacol care ar fi putut să îi coste viața. Pe 1 aprilie 2012, spre sfârșitului primului său sezon cu echipa mare a clubului, van Dijk a fost internat în spital fiind diagnosticat cu peritonită și operat de urgență.
„Eram pentru prima oară singur, fără părinți și nu știam să gătesc, așa că am mâncat multe prostii. De atunci, mi-am schimbat dieta complet”, își amintește Van Dijk.
Van Dijk știa că viața sa era în pericol înainte de operație și s-a pregătit pentru ce e mai rău. Și-a scris chiar și propriul teastament. ”Încă îmi amintesc cum zăceam în pat. Singurul pe care îl vedeam erau tuburile care ieașu din mine. Corpul meu era distrus, nu puteam să fac nimic. În astfel de momente îți trec cele mai negre scenarii prin cap. Viața mea era în pericol”, își amintește olandezul.
Premier League
United a renunțat la Rice și pregătește transferul anului. Mutarea care o face cea mai bună din lume
ACUM 16 ORE
”Eu și mama ne-am rugat la Dumnezeu și am discutat despre diverse scenarii. Apoi am semnat niște documente. Era ca un fel de testament”, a dezvăluit el.
Operația a fost însă un mare succes iar de atunci cariera și viața lui Van Dijk s-au schimbat pentru totdeauna. După două sezoane excelente în prima ligă olandeză și ezitări din partea celor trei mari cluburi olandeze în a-l cumpăra – Ajax, Feyenoord și PSV – van Dijk a luat, în stilul caracteristic deja, o nouă decizie curajoasă. Nu a mai așteptat și a semnat cu Celtic în vara lui 2013. Scoțienii l-au cumpărat pentru 2,6 milioane de lire, fiind probabil unul dintre cele mai bune transferuri din istoria clubului.
Van Dijk a continuat să crească la Celtic, acumulând experiență și trofee. Două campionate ale Scoției câștigate fără probleme la care se adaugă meciuri în Champions League contra Barcelonei și Milanului au reprezentat încă un punct important în cariera olandezului.
Două sezoane pe Celtic Park au fost de ajuns însă iar în septembrie 2015, Ronald Koeman l-a adus la Southampton pentru 13 milioane de lire.
După alte două sezoane foarte bune ale olandezului în sudul Angliei, perioadă în care a fost numit chiar căpitan al echipei de Ronald Koeman în cel mai bun sezon al lui Southampton din ultimii 30 de ani, în vara lui 2017 Liverpool pusese deja ochii pe Van Dijk. Inevitabilul s-a produs în cele din urmă pe 27 decembrie 2017 când s-a anunțat că Van Dijk va ajunge pe Anfield în ianuarie pentru 75 de milioane de lire, devenind astfel cel mai scump fundaș din lume. Van Dijk a debutat pentru cormorani pe 5 ianuarie în a treia rundă a FA Cup într-un meci cu Everton și a adus victoria pentru Liverpool printr-un gol înscris cu capul spre finalul jocului. Eroul pe care Anfield îl aștepta tocmai își anunțase prezența în cel mai bun mod posibil.
Întreaga poveste olandezului: cum a ajuns Virgil van Dijk cel mai bun fundaș central din lume.
Premier League
Paul Ince îl face praf pe Jadon Sancho: "Nu te joci FIFA! Tu te-ai uitat la Giggs ce făcea?"
ACUM 18 ORE
Premier League
Haos în Premier League! Incredibil câți fotbaliști din Anglia s-au vaccinat
ACUM 19 ORE