Jurgen Klopp și Pep Guardiola s-au numărat printre cele mai importante voci care au cerut oficialilor englezi să adopte și ei regula celor cinci schimbări în timpul unui meci pentru a se evita accidentările din această perioadă foarte aglomerată. Toate celelalte campionate europene importante au adoptat această regulă.
Masters a declarat în schimb că cluburile au votat deja împotriva revenirii la cinci schimbări de două ori deja și nu se așteaptă să apară vreo modificare în acest sens prea curând.

Richard Masters exclude posibilitatea revenirii la 5 schimbări

Premier League
Arsenal, cel mai neașteptat transfer! Arteta a confirmat: "Suntem în discuții cu el"
ACUM 4 ORE
”Am avut deja două voturi pe această temă și în ambele cazuri s-a votat pentru trei schimbări. Acest lucru a adus unele nemulțumiri, alături de programarea meciurilor. Există o problemă reală, dar nu văd să se schimbe prea curând. S-a votat deja de două ori”, a afirmat el.
Regula celor cinci schimbări a fost adoptată odată cu revenirea Premier League la începutul verii pentru a proteja jucătorii însă cluburile au votat pentru întoarcerea la maxim trei schimbări pe meci pentru sezonul 2020/2021.
Acest lucru e un non-sens, crede Guardiola, care a explicat la finalul partidei cu Liverpool, scor 1-1, că a vorbit pe larg cu Klopp despre nevoia de schimbare. Nu doar că apar în continuare cazuri de COVID-19, care dau suficient peste cap planurile tehnicienilor, dar aceștia sunt forțați să își expună jucătorii. Se joacă într-un ritm infernal, pentru a se compensa faptul că stagiunea a început mai târziu, astfel că mulți dintre fotbaliști sunt forțați să evolueze mult peste limita lor fizică.
Meciurile din Premier League de pe Eurosport vă sunt oferite de Superbet.
Premier League
"Ce nebunie: am mai multe picioare decât United trofee în ultimii 8 ani". Derapaj pentru Elliott
IERI LA 13:27
Premier League
Cât de orgolios e Ronaldo! Rio Ferdinand a dezvăluit ce mesaj a primit, în direct, de la CR7
IERI LA 11:08