Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Vești proaste pentru Guardiola! Kevin De Bruyne s-a accidentat și ar putea rata meciul cu Liverpool

Nicu Savin

Publicat 21/01/2021 la 19:00 GMT+2

Manchester City traversează o perioadă foarte bună, "cetățenii" ajungând pe locul 2 în Premier League, dar Pep Guardiola a primit astăzi o veste foarte proastă. Accidentarea lui Kevin De Bruyne din meciul cu Aston Villa este mai serioasă decât părea, astfel că belgianul va fi indisponibil cel puțin 2 săptămâni. În plus, Aguero a fost testat pozitiv cu Covid-19 și va continua să lipsească și el.

Kevin De Bruyne, mijlocașul lui Manchester City

Credit imagine: Getty Images

Kevin de Bruyne a fost înlocuit cu Gabriel Jesus în minutul 60 al meciului câștigat de City în fața celor de la Aston Villa, scor 2-0, belgianul acuzând o accidentare în zona tendonului. Astăzi, mijlocașul a fost supus unor investigații amănunțite, iar verdictul medicilor a venit ca un trăznet pentru Guardiola, pentru că De Bruyne va lipsi circa 2-3 săptămâni.
De Bruyne este cel mai important jucător de creație de la City, el având deja 15 pase decisive în acest sezon (10 în Premier League), iar lipsa lui ar putea da peste cap mecanismul "cetățenilor", care începuse să funcționeze tot mai bine în ultima vreme.
Problema cea mare pentru Guardiola este faptul că se apropie meciul cu Liverpool și deocamdată nu se știe dacă De Bruyne va fi apt la acel meci, programat peste 2 săptămâni și jumătate. Până atunci, City va juca cu Cheltenham în Cupa Angliei (23 ianuarie) și cu West Bromwich (26 ianuarie), Sheffield United (30 ianuarie) și Burnley (3 februarie) în Premier League, meciuri pe care De Bruyne le va rata în mod sigur.
Sergio Aguero, Manchester City

Kun Aguero, pozitiv la Covid-19

Revenirea lui Kun Aguero se prelungește din nou. Atacantul argentinian a stat în auto-izolare începând cu 10 ianuarie, deoarece a intrat în contact cu o persoană infectată cu Covid-19, iar temerile că și el ar fi putut contacta virusul s-au adeverit.
Aguero a confirmat că are coronavirus prin intermediul unei postări pe contul personal de Twitter: "Ultimul test pe care mi l-am făcut a ieșit pozitiv. Am avut câteva simptome și urmez sfaturile medicului pentru a mă recupera. Aveți grijă cu toții!", a scris argentinianul.
picture

Eurosport 2021 - Dezlănțuim puterea sportului

Aguero a jucat foarte puțin în acest sezon (9 meciuri în toate competițiile) din cauza accidentărilor, iar acum, problemele create de infectarea cu Covid-19 îl țin din nou departe de teren. Ultima apariție a lui Aguero în tricoul lui City a fost în prima zi a acestui an, în victoria cu 3-1 în fața lui Chelsea, când argentinianul a fost introdus pe final.
În ultima vreme, presa internațională a scris că Aguero nu va mai continua la City din vară, când contractul său va expira. Atacantul nu și-a prelungit deocamdată înțelegerea și e posibil să ajungă la PSG, unde este dorit de Mauricio Pochettino.
Meciurile din Premier League de pe Eurosport vă sunt oferite de Superbet.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Subiecte asemănătoare
Distribuie acest articol
Promo
Promo