După o perioadă mizerabilă, terminată îngrozitor cu acest sezon, în care nu doar că s-a pierdut orice șansă la un loc între primele 4, dar s-au înregistrat și rezultate rușinoase, United e gata să intre în era "Ten Hag".
Omul care a luat 3 titluri cu Ajax și a dus-o la doar câteva secunde de finala Champions League e văzut de familia Glazer salvatorul unui club care trăiește din amintiri. Olandezul nu a sărbătorit titlul luat cu "lăncierii", ci a venit deja la Manchester, unde azi se întâlnește cu cei din conducere pentru a pune la punct toate detaliile viitorului proiect: cine vine, cine pleacă, dar și cine va face parte din stafful său.
Un subiect aparte în ultima perioadă, de când United a anunțat oficial numirea lui Ten Hag a fost reprezentat de Cristiano Ronaldo. Cel mai bun om al echipei în acest sezon, portughezul avea viitorul incert pe Old Trafford, în contextul în care filosofia antrenorului batav e concentrată pe grup, nu pe individualități. În plus, la vârsta de 37 de ani, CR7 nu poate ajuta pe termen lung echipa.
Fotbal
A început oficial perioada de mercato! Cele mai tari mutări care pot avea loc pe bani puțini
IERI LA 09:39
CITEȘTE ȘI:
MARCA ANUNȚĂ CĂ MBAPPE A BĂTUT PALMA CU REAL MADRID! "AU ÎNCHEIAT ACORDUL SĂPTĂMÂNA TRECUTĂ"

Ten Hag îl vrea pe Ronaldo la Manchester United

Totuși, Ten Hag pare hotărât să se bazeze pe serviciile lui și în sezonul viitor, asta și pentru că în acest moment nu are garanții că se vor face transferuri stelare în atac. United nu mai e o echipă care să tenteze starurile fotbalului, cel puțin în viitoarea stagiune, când va evolua doar în Europa League.
"Din data de 16 mai, eu am devenit antrenorul lui Manchester United. Multe lucruri trebuie să se întâmple în sezonul viitor. Sunt încântat să lucrez cu ROnaldo. Cristiano este un gigant, a realizat în fotbal atât de multe și a arătat cât de ambițios este. Vreau să rămână la Manchester United, desigur.
A fost foarte important pentru club. Am primit mesaje de la câțiva jucători prin care mi-au urat bun venit. Am avut și o altă ofertă, de la un club care este într-o situație mai bună ca Manchester United. Dar am ales-o pe United. Avem mult de lucru și de schimbat aici, este o provocare", a spus Erik ten Hag în presa din Olanda.
Rămâne de văzut dacă Ronaldo chiar va rămâne la United sau vorbim doar de o declarație de curtoazie a lui Ten Hag. În ecuație ar trebui să se ia și dorința lui Cristiano, care cu siguranță își dorește să evolueze în Champions League, pentru a-și extinde și mai mult diferența față de Messi în privința golurilor marcate în cea mai importantă competiție inter-cluburi din lume.
Cum semnalam și aici, însă, există prea puțin interes pentru CR7 din partea cluburilor mari, astfel că lusitanul pare blocat la United.
Fotbal
Cum arată 11-le starurilor care rămân libere de contract pe 1 iulie! Nume uriașe în atac
IERI LA 16:15
Premier League
Viitorul lui Ronaldo ar putea fi anunțat pe 7 iulie! Ce club insistă pentru transferul lui Cristiano
IERI LA 14:03