Vin americanii! Burnley se vinde: o nouă forță e pe cale să se "nască" în Premier League
Publicat 29/10/2020 la 07:02 GMT+2
Burnley s-ar putea transforma în scurt timp într-o formație cu mare greutate în Premier League. Actualii acționari, Mike Garlick și John Banaszkiewicz negociază intens cedarea acțiunilor către miliardarul american Alan Pace.
Eurosport
Credit imagine: Eurosport
Firma de investiții din SUA, ALK Capital, a făcut o ofertă pentru Burnley și sunt șanse mari să se ajungă la un numitor comun, negocierile intrând în linie dreaptă, anunță Lancashire Telegraph.
Părțile sunt în discuții de peste o lună și există toate premisele ca ALK să devină deținătorul pachetului majoritar de acțiuni la gruparea din Premier League. Acest lucru s-ar traduce în campanii de transferuri impresionante, în contextul în care viitorii patroni vor să obțină performanțe cu formația antrenată de Sean Dyche. De altfel, acesta și-a exprimat public nemulțumirea față de faptul că actuala conducere nu a investit deloc în ultima perioadă de mercato, lucru care îi face misiunea foarte grea, în contextul în care toate celelalte formații s-au întărit considerabil.
Burnley e pentru al cincilea an consecutiv în prima ligă engleză și a impresionat prin stilul defensiv, Turf Moor fiind o adevărată fortăreață. În ciuda investițiilor modeste, clubul din Lancashire a avut rezultate excelente, evoluând chiar în Europa League.
Alan Pace, în spatele ALK Capital
Micke Galick deține în prezent 49,24% din club, partenerul său de afaceri John Banaszkiewicz având 28,2%. Restul de 16,36 procente sunt deținute de 5 membri ai boardului.
ALK, firma care va prelua pe Burnley, dacă părțile vor semna contractul, e deținută de Alan Pace, fostul președinte al Major League Soccer și fostul deținător al lui Real Salt Lake. El nu va veni singur la cârma clubului britanic, ci împreună cu Dave Checketts, fostul patron de la New York Knicks și Utah Jazz.
Cei doi nu sut la prima tentativă de a cumpăra un club englez, anul trecut făcând o ofertă pentru Sheffield United. Atunci nu s-a ajuns la un acord, însă de data aceasta șansele să se bată palma sunt destul de mari.
Burnley a avut un start de sezon dezamăgitor, lucru care i-a determinat pe actualii conducători să ia tot mai în serios varianta vânzării echipei, mai ales că nu dispun de lichiditățile necesare pentru a efectua transferuri și a întări lotul. "The Clarets" sunt pe 18 în clasament, fără vreo victorie în această stagiune.
Meciurile din Premier League de la Eurosport vă sunt oferite de Superbet.
Subiecte asemănătoare
Promo
Promo