Conform informațiilor The Athletic, Timo Werner a primit deja oferte de la Barcelona și Manchester United, însă este dispus să aștepte o ofertă de la Liverpool. Werner are o clauză în contract care îi permite să plece pentru 60 de milioane de euro câtă vreme un acord este negociat înainte de un termen limită din aprilie, impus de club pentru a avea timp să se pregătească pentru plecarea sa.
Dacă Klopp va alege să îl cumpere pe Werner, care a marcat 28 de goluri în acest sezon, negocierile vor începe cel mai probabil la jumătatea lui martie. Aceasta este luna în care au început discuțiile în anii precedenți pentru jucători importanți de la Liverpool precum Fabinho și Alisson.
Werner nu va fi adus ca un înlocuitor, ci ca un rival care ar oferi competiție pentru cei trei din ofensivă - Salah, Mane și Firmino. Dintre ei, doar Firmino acceptă fără probleme să fie schimbat în timpul meciurilor. Mane a părut nemulțumit de schimbare și luni în meciul cu West Ham.
Premier League
Klopp, despre venirea lui Rangnick la United: "Din nefericire, vine în Premier League"
26/11/2021 LA 12:53
https://i.eurosport.com/2020/02/20/2780494.jpg
Mane și Salah au o rivalitate sănătoasă iar Klopp beneficiază de ea însă nu dorește să perturbe echilibrul găsit în ofensivă. Loialitatea este foarte importantă pentru el. Ambii jucători au venit la Liverpool pentru el și au dat totul pe teren. Astfel, Klopp va avea de purtat discuții serioase în care va trebui să îi convingă cu grijă pe atacanții săi că ar beneficia de o competitivitate ridicată. Totul ar veni într-un moment în care agenții acestor jucători le-ar putea asigura oricând un transfer la unul dintre marile cluburi ale Europei. Astfel, pentru Klopp va fi esențială această muncă de convingere.
Cei care l-au urmărit îndeaproape pe Werner în Germania susțin că este un jucător talentat, matur și care are răbdare. Are o voință de fier. Sezonul trecut, conform presei germane, a existat un acord pentru ca el să ajungă la Bayern, însă bavarezii erau interesați și de Leroy Sane, pe care și l-au dorit mai mult. Când transferul lui Sane a picat, era prea târziu. Werner a fost dezamăgit de felul în care a fost tratat de Bayern și a refuzat oferta bavarezilor.
https://i.eurosport.com/2020/02/21/2781341.jpg

Legătura dintre Klopp și Werner

Deși atât Werner cât și Klopp provin din regiunea Swabia din sud-vestul Germaniei și ambii au fost fani Stuttgart de mici - echipa la care și-a început Werner cariera, există o legătură și mai puternică între cei doi: agentul lui Werner, Karlheinz Forster.
Forster este eroul copilăriei lui Klopp, un fundaș cheie pentru Stuttgart care a contribuit la al treilea titlu din istoria clubului, în 1984, managerul lui Liverpool având 17 ani atunci. Bunica sa i-a făcut lui Klopp un tricou alb ca echipamentul lui Stuttgart, pe spate scriind Forster 4. Ulterior, Klopp a purtat tot numărul 4 de-a lungul carierei sale, chiar și când a fost atacant la Mainz.
Prima dată când s-au întâlnit cei doi, zeci de ani mai târziu, Jurgen Klopp, unul dintre cei mai joviali oameni din fotbal, a ales doar să îi strângă mâna, ca semn de respect. Drept urmare, Klopp va fi nerăbdător să îl întâlnească din nou pe Forster iar data aceasta o nouă strângere de mâna ar putea fi un moment cheie pentru viitorul lui Liverpool.
Canalele Eurosport nu sunt disponibile în rețelele Telekom și NextGen, însă ele se regăsesc în continuare la principalii operatori de pe piață. Pentru a le putea urmări din nou, vă rugăm să le solicitați operatorului Telekom, prin apel la Serviciul Relații Clienți (021.404.1234 / 0766.12.1234) sau pe canalele oficiale de comunicare ale acestuia.
Premier League
Rangnick, făcut praf: "Nu îi pasă câtuși de puțin de fotbal, e un trădător și un mercenar"
26/11/2021 LA 10:26
Premier League
S-a răzbunat Manchester United pe Zidane și PSG? Trei "iepuri" dintr-o lovitură pentru "diavoli"
26/11/2021 LA 08:42