Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

"Wow, duhnești a alcool". Fotbalistul lui United care a intrat pe teren după o seară grea

Cristian Mihală

Actualizat 12/07/2020 la 09:16 GMT+3

Rio Ferdinand consideră că jucătorii lui Liverpool nu mai pot fi concentrați la maximum pe Premier League, după ce au cucerit titlul și a dezvăluit un episod cu Wayne Rooney în prim plan, după un campionat cucerit de United.

Rio Ferdinand consideră că jucătorii nu mai pot fi profesioniști 100% după ce câștigă titlul

Credit imagine: Eurosport

Fostul fundaș central a cucerit șase titluri în Anglia, alături de Manchester United, formație care a dominat de o manieră categorică deceniul anterior din Premier League. În contextul în care Liverpool arată un fotbal mult mai slab decât în primăvară (ieri a făcut primul egal al sezonului pe teren propriu, cu Burnley), Rio Ferdinand a vorbit despre lipsa de motivație a elevilor lui Klopp. În acest context, fostul apărător a evocat un episod petrecut la United, după ce "diavolii" își asiguraseră matematic câștigarea titlului. Astfel, Wayne Rooney, un exemplu pentru toți pentru seriozitatea și profesionalismul de care a dat dovadă de-a lungul carierei, s-a prezentat amețit la un meci, după ce United câștigase campionatul.
"Îmi amintesc că am alergat pe lângă Rooney într-un meci și am simțit că băuse. "Wow, duhnești a alcool!", i-am zis. "Da, am ieșit în puburi toată săptămâna". E normal să vrei să sărbătorești după un sezon atât de lung. Acum, lucrurile sunt puțin diferite, pentru că jucătorii lui Liverpool nu au unde să iasă, din cauza pandemiei, dar e normal să intervină un sentiment de mulțumire și să nu mai poți fi capacitat la maximum", a dezvăluit Rio Ferdinand la Sky Sports.

Jucătorii lui Liverpool, imposibil să mai fie conectați la sezon

Independent de cât de capacitați reușește Klopp să își țină băieții în general, pentru a da 100% pentru atingerea obiectivelor, acum nici discursul antrenorului cu cele mai bune calități din punct de vedere motivațional nu își atinge scopul. Asta pentru că Liverpool e în vacanță, fiind eliminată din toate celelalte competiții: nu a mers mai departe în FA Cup și a pierdut calificarea în sferturile Ligii Campionilor, după dubla cu Atletico Madrid.
"Nu am niciun dubiu, după ce câștigi titlul, mintea nu îți mai e setată 100% pe meciurile următoare. Dacă nu ai vreun meci ulterior în Champions League - iar Liverpool nu are -, intervine un sentiment de relaxare", a mai spus Rio Ferdinand.
Spectacolul din Premier League de pe Eurosport vă este oferit de Unibet.
Program Premier League
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo