Pep Guardiola e fără îndoială un antrenor de top. A demonstrat-o încă de la Barcelona, fiind arhitectul unei formații pe care mulți specialiști o consideră cea mai mare din toate timpurile. Ulterio, tehnicianul catalan a făcut performanță și la Bayern sau City, chiar dacă la aceste două cluburi visul numit Liga Campionilor a fost unul interzis.
Câștigător a trei UEFA Champions League în patru ani cu Real, Zidane îl vede pe Guardiola cel mai mare antrenor al lumii. Modul în care vede fotbalul, traseele echipelor lui, dar mai ales faptul că reușește să țină motivați fotbaliști care reușesc performanțe fantastic sunt câteva din argumentele lui Pep.
"L-am respectat ca jucător și am același respect pentru el ca și antrenor. Cred că este cel mai bun antrenor din lume. Sigur că e o provocare pentru mine să îl întâlnesc", a spus Zidane, într-o conferință de presă.
Premier League
Manchester City vrea să-l convingă pe Erling Haaland să vină pe Etihad!
IERI LA 05:59

Cel mult un deceniu cu Zinedine Zidane pe bancă

Zidane a împlinit 47 de ani în vară, însă nu se vede un tehnician de "cursă lungă". Francezul a lăsat de înțeles că se va mai dedica fotbalului ceva mai mult de un deceniu, pentru ca apoi să se dedice familiei.
"Nu știu cât de mult voi antrena, depinde de cum mă voi simți. Eu sunt un antrenor atipic, nu mă văd antrenând până la 60 sau 70 de ani", a mai spus "Zizou".
Manchester City, cu Pep Guardiola pe bancă, va juca în această seară, de la 19:30, pe Etihad, contra revelației Leicester. Partida va putea fi urmărită în direct pe Eurosport 1.
Ligue 1
PSG ar fi dat lovitura care îl poate întoarce pe Mbappe din drum! Anunțul presei din Spania
20/01/2022 LA 06:24
Fotbal
Gala The Best FIFA Football Awards. Lewandowski, cel mai bun jucător al lumii în 2021
17/01/2022 LA 12:22