Arsenal e pe un neverosimil loc 15, după 11 etape, iar la capătul acestei runde poate coborî până pe 16, dacă Brighton se impune cu Southampton. Vorbim de cel mai slab start de sezon în era Premier League pentru "tunari". Mai exact, din 1981 fanii londonezilor nu au asistat la o perioadă atât de neagră din punct de vedere al rezultatelor din campionat. Postul lui Mikel Arteta este în mare pericol, iar oficialii lui Arsenal sunt deja în discuții cu Giovanni Branchini, agentul lui Massimiliano Allegri.
Totuşi, tehnicianul venit de la City (unde a fost secundul lui Guardiola) pare să fie sigur pe ceea ce face pe Emirates şi a surprins cu discursul pozitiv de după înfrângerea cu marea rivală londoneză. Antrenorul iberic consideră că echipa sa a dominat-o total pe Tottenham, chiar dacă senzaţia asta poate veni şi în contextul în care Spurs i-a permis să controleze jocul, pentru a puncta pe contra-atac.
"Acesta e fotbalul. Au înscris un gol superb, apoi au reuşit să se distanţeze la o fază în care Thomas Partey nu se afla în poziţia în care trebuia. Era accidentat, de aceea l-am schimbat. Dar am văzut o echipă plină de pasiune, am dominat şi ne-am creat ocazii până la final. Am văzut o statistică, am avut 44 de centrări. Modul în care am luptat şi spiritul nostru m-au bucurat, dar meciurile nu se câştigă dacă nu înscrii goluri", a spus Arteta, citat de BBC.
UEFA Europa Conference League
Mourinho, nemulțumit după victoria cu 5-1 a Romei în Europa! Ce a declarat tehnicianul
17/09/2021 LA 07:25
Întrebat cât de gravă e accidentarea lui Partey, tehnicianul "tunarilor" a dezvăluit că în zilele următoare, după teste suplimentare, se va şti exact perioada de indisponibilate. Din primele informaţii, e vorba de recidiva accidentării care l-a supărat în ultima perioadă.

Mourinho, cuvinte de laudă pentru Arteta şi Arsenal

Tottenham rămâne prima în clasament şi după această etapă, iar titlul pare din ce în ce mai clar că devine un obiectiv. Spurs are cea mai bună defensivă din Premier League (doar 9 goluri primite) şi a treia cea mai bună ofensivă, după Liverpool şi Chelsea.
Cu Son şi Kane în ofensivă, jucători care au combinat deja pentru 31 de goluri în campionat (doar Lampard şi Drogba au avut un parteneriat mai bun, de-a lungul timpului, în era Premier League), Spurs e o formaţie care poate produce surpriza în lupta pentru locul 1, mai ales că Liverpool are probleme în defensivă, City nu mai e la nivelul din sezoanele trecute, iar Chelsea are handicapul experienţei.
Mourinho a vorbit la superlativ de cei doi jucători din ofensiva sa, dar a ţinut să felicite şi adversara, lăudându-l pe Arteta pentru calităţile pe care le posedă.
"Evident că suntem foarte fericiţi. Am avut o defensivă solidă, iar Sonny şi Harry au fost extraordinari la finalizare. În a doua repriză, ne-au creat probleme, ceea ce e normal, pentru că Arsenal e o echipă bună. Nu mă interesează pe ce loc sunt în clasament, vă spun că au o echipă foarte bună, iar Mikel e un foarte bun antrenor. Sunt excelenţi din punct de vedere tactic, Arteta e un antrenor extrem de deştept", a explicat Mourinho.
Întrebat despre titlu, "Specialul" a declarat că în ultima lună echipa sa a obţinut rezultate peste aşteptări, însă a precizat că în Premier League, cel mai tare campionat din lume, fiecare meci e extrem de complicat.
"Am jucat cu City, Chelsea şi Arsenal în ultima perioadă. Dacă nu obţii 3-4 puncte din aceste dispute, nu e capătul lumii. Dar noi am obţinut 7, ceea ce e extraordinar. Dar asta nu înseamnă nimic deocamdată, e Premier League, iar etapa viitoare jucăm împotriva lui Palace. Nu avem vreo garanţie că vom învinge", a mai spus tehnicianul.
Meciurile din Premier League de pe Eurosport vă sunt oferite de Superbet.
Premier League
Arsenal, cel mai neașteptat transfer! Arteta a confirmat: "Suntem în discuții cu el"
16/09/2021 LA 15:20
Fotbal
Napoli - Juventus 2-1. Torinezii sunt pe 16, fără victorie în Serie A. Reacția lui Allegri
11/09/2021 LA 19:53