Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Atac fără precedent împotriva lui Solskjaer: "Reprezintă mediocritatea. Dați-l afară"

Cristian Mihală

Actualizat 04/12/2020 la 08:05 GMT+2

Simon Jordan, fostul parton al lui Crystal Palace, s-a lansat într-un atac fără precedent la adresa lui Solskjaer. Managerul norvegian nu doar că ar trebui demis, dar nu avea ce să caute de la bun început pe banca lui United.

Ole Gunnar Solskjaer are rezultate slabe pe banca lui United

Credit imagine: Imago

Înfrângerea cu PSG, de pe teren propriu, pune în pericol prezența lui United în primăvara Champions League. După un sezon destul de bun, așteptările erau mari pentru stagiunea în curs, dar "diavolii" nu au convins. Pe 9 în campionat, formația lui Solskjaer are un joc inconstant, iar managerul norvegian e sub presiune, zvonindu-de că va fi înlocuit cu Pochettino.
Înlocuirea staffului tehnic e obligatorie, crede Simon Jordan, cel care a fost acționarul principala la Crystal Palace timp de 10 ani (2000-2010). Acesta și-a făcut un renume că nu are răbdare cu antrenorii, în primii trei ani la clubul londonez schimbând nu mai puțin de 5 tehnicieni (Steve Coppell, Alan Smith, Steve Bruce, Trevor Francis și Steve Kember).

Simon Jordan: "Solskjaer nu ar fi trebuit adus la United"

Solskjaer nu a demonstrat nimic pe banca formației de pe Old Trafford și nici măcar nu ar fi trebuit adus, backgroundul său nejustificând încrederea de care s-a bucurat.
"Solskjaer reprezintă mediocritatea, nu l-aș fi angajat la United. E o personalitate decentă în fotbalul mondial, dar echipa nu avea nevoie de așa ceva, ci de excelență. Gândiți-vă că lucrurile nu au mers cu doi manageri de elită, așa cum sunt Louis Van Gaal și Jose Mourinho. Manchester United arată total diferit față de ce așteaptă fanii de la această echipă.
Au trecut deja doi ani, nu vorbim de două minute sau 20 de jocuri. Sunt o formație de pluton, deși au jucători pe care s-au plătit sume impresionante. Sunt fotbaliști de certă valoare, dar nu performează la adevărata lor valoare. Unde e problema atunci? Nu cred că ar trebui să îl prindă iarna pe Solskjaer la United. Nu am văzut nimic la el, în afară câteva meciuri în sezonul trecut. Cum să te lupți cu Guardiola sau Klopp? Singurul trofeu la care poate spera United cu el pe bancă e Cupa Ligii", a spus Simon Jordan, pentru talkSPORT.
Manchester United joacă în acest weekend pe terenul lui West Ham, într-o dispută ce poate fi urmărită sâmbătă, de la 19:30, pe Eurosport 1 și Eurosport Player.
Meciurile din Premier League de pe Eurosport vă sunt oferite de Superbet.
Premier League etapa 11
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo