Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

În proporţie de 90% ştim toate retrogradatele din Premier League. Două formaţii, ca şi promovate

Cristian Mihală

Actualizat 11/04/2021 la 16:44 GMT+3

Newcastle s-a impus cu 2-1 pe terenul lui Burnley şi putem spune că, în proporţie de 90%, ştim echipele care vor retrograda din Premier League la finalul acestui sezon. Aproape sigur, Fulham i se va alătura lui WBA şi Sheffield United, formaţii care de mai multe etape nu mai au şanse de salvare.

Newcastle United's French midfielder Allan Saint-Maximin (R) celebrates with Newcastle United's English midfielder Jonjo Shelvey

Credit imagine: Getty Images

Cu o singură înfrângere în ultimele 5 partide, Newcastle a reuşit 3 puncte mari pe terenul lui Burnley, o formaţie recunoscută pentru faptul că se apărăr extrem de exact. După ce etapa trecută reuşiseră altă surpriză, remizând cu Tottenham, "coţofenele" pot privi cu mult mai multă relaxare finalul de sezon. În echipa lui Steve Bruce au revenit cei mai importanţi doi jucători, Callum Wilson şi Saint-Maximin, dar, mai important decât acest lucru, Newcastle s-a distanţat la 6 puncte de primul loc care retrogradează, ocupat de Fulham.

Wolverhampton Wanderers' Brazilian striker Willian José (C) in action during the English Premier League football match between Fulham and Wolverhampton Wanderers at Craven Cottage in London on April 9, 2021.

Fulham, înapoi în Championship

Deşi formaţia lui Scott Parker a practicat tot sezonul un fotbal plăcut ochiului, londonezii vor lua drumul ligii secunde, aproape sigur. Cu 4 înfrângeri la rând, nou-promovata are doar 26 de puncte, cu 6 mai puţin decât Newcastle şi Brighton.
În plus, Fulham are 32 de partide deja disputate, cu unul mai mult decât "coţofene" şi cu două în plus faţă de "pescăruşi". Ca atare, deşi are încă şanse la salvare, acestea ţin mai mult de teorie.
Programul formaţiilor care vor să evite ultimul loc retrogradant din Premier League
Etapa 32
  • Chelsea - Brighton
  • Arsenal - Fulham
  • Newcastle - West Ham
Etapa 33
  • Liverpool - Newcastle
  • Sheffield United - Brighton
  • Fulham stă (a jucat deja, în avans)
Etapa 34
  • Chelsea - Fulham
  • Brighton - Leeds
  • Newcastle - Arsenal
Etapa 35
  • Fulham - Burnley
  • Leicester - Newcastle
  • Wolves - Brighton
Etapa 36
  • Brighton - West Ham
  • Newcastle - Manchester City
  • Southampton - Fulham
Etapa 37
  • Brighton - Manchester City
  • Newcastle - Sheffield United
  • Manchester United - Fulham
Etapa 38
  • Arsenal - Brighton
  • Fulham - Newcastle

Norwich şi Watford, foarte aproape de promovare

Dacă Sheffield United, WBA şi Fulham vor lua drumul Championship, de acolo două formaţii sunt aproape sigure că vor reveni pe prima scenă a fotbalului englez.
Retrogradată în stagiunea 2019-2020 de pe ultimul loc din Premier League, Norwich are de îndeplinit o simplă formalitate pentru a fi din nou între granzii celui mai puternic campionat din lume.
"Canarii" lui Daniel Farke au un parcurs senzațional în Championship și se află confortabil pe primul loc, cu 8 puncte avans față de ocupanta locului secund, Watford. Cu Pukki și Cantwell în formă maximă, Norwich a bifat în acest weekend un succes la Derby şi s-a distanţat la 17 puncte de locul 3, ocupat de Brentford. Ca atare, putem spune că e 99% promovată.
Exponentă a unui joc ofensiv, Norwich l-a cucerit și pe Pep Guardiola. Tehnicianul lui City a dezvăluit că singura echipă de fotbal engleză pe care o urmăreşte, în timpul liber, este liderul Championship, Norwich City. Asta se poate datora și relației strânse pe care o are cu Daniel Farke, dar cu siguranță că antrenorul catalan e impresionat de modul în care joacă formația de pe primul loc din liga secundă engleză.
Watford pare să fie cea de-a doua formaţie promovată direct, în contextul în care are 9 puncte avans faţă de locul 3. Brentford şi Swansea, ocupantele locurilor 3 şi 4 în Championship, sunt ieşite din formă, bifând fiecare doar un succes în ultimele 5 meciuri.
Meciurile din Premier League de pe Eurosport vă sunt oferite de Superbet.
Program Premier League
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Meciuri asemănătoare
Promo
Promo