Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Ion Alexandru vă prezintă echipa etapei a 15-a din Premier League

Ion Alexandru

Publicat 07/12/2021 la 13:48 GMT+2

Ion Alexandru a selectat cel mai bun 11 al etapei care tocmai s-a încheiat din Premier League. Chelsea a pierdut pe stadiomnul Olimpic din Londra în fața lui West Ham și a coborât pe locul 3, în timp ce Newcastle a obșinut primul succes al sezonului și are 2 oameni în echipa etapei.

LONDON, ENGLAND - DECEMBER 04: Jarrod Bowen of West Ham United celebrates after scoring their team's second goal during the Premier League match between West Ham United and Chelsea at London Stadium on December 04, 2021 in London, England. (Photo by Alex

Credit imagine: Getty Images

Portar

Ederson (Man City)
Brazilianul face o treabă excelentă la Manchester City și evoluțiile sale au contribuit la revenirea pe primul loc. Edersn are o agilitate fantastică și o prezență puternică în joc. Într-o săptămână în care portari ca De Gea, Mendy sau Pope au făcut diverse greșeli decisive, Ederson a fost că de obicei foarte bun.

Fundași

Davinson Sanchez (Tottenham)
În ultimele meciuri, echipa lui Conte a început să colecționeze evoluții din ce în ce mai sigure în defensivă. Sanchez este unul din jucători pe care Conte îi poate ridica. Calitățile fizice ale columbianului nu au fost completate până acum cu siguranță defensivă și încredere. Sanchez a și marcat în această etapă, în victoria cu 3-0 cu Norwich.
Jamaal Lascelles (Newcastle)
Primul succes al lui Newcastle în acest sezon a venit după un meci superb făcut de Lascelles. Fundașul englez a contribuit decisiv la o prestație bună a echipei lui Howe și la un meci fără gol primit, o raritate în acest sezon complicat pentru echipa din nordul Angliei. Newcastle are 10 puncte după 15 etape, iar miliardarii saudiți se pregătesc pentru o iarnă în care trebuie să demonstreze că știu să investească.
Ezri Konsa (Aston Villa)
Gerrard a readus claritatea la Aston Villa. Echipa eșuase într-o letargie periculoasa, dar fostul căpitan legendar de la Liverpool a știut ce butoane să apese pentru o trezire rapidă. Konsa a fost eroul improbabil a unui succes important, 2-1 cu Leicester. Fundașul lui Aston Villa a reușit o dublă și a fost aproape de hattrick.

Mijlocași

Jared Bowen (West Ham)
Eficiența lui Bowen este întrecută doar de determinarea sa extraordinară. Englezul s-a dovedit a fi între cei mai buni jucători ai lui West Ham în acest sezon și în victoria care a schimbat liderul, 3-2 cu Chelsea a fost MVP. Bowen poate fi elementul central al ambițiilor de Champions League de la West Ham!
picture

West Ham - Chelsea 3-2. Rezumatul meciului

Bernardo Silva (Man City)
El este cel mai bun jucător de la Manchester City în acest moment! Guardiola avea nevoie de om care să inspire atacul așa cum o făcea Gundogan acum fix un an, iar Bernardo Silva a luat jocurile pe cont propriu. Portughezul a răvășit defensivă lui Watford și are deja 7 goluri în acest sezon de Premier League. Cu dubla de la Londra, Bernardo Silva și-a atins deja numărul maxim de reușite în tricoul lui Manchester City și suntem abia la începutul lui decembrie.
picture

Premier League | Manchester City urcă pe primul loc după succesul cu 3-1 de pe terenul lui Watford

Fred (Man United)
Ralf Rangnick avea nevoie de un debut cu victorie, iar Fred a fost eroul improbabil al succesului cu Crystal Palace. Brazilianul dă de multe ori impresia că nu știe ce face, dar șutul excelent care a adus încă trei puncte pe Old Trafford a fost calibrat perfect. Diferența dintre agonie și extaz pentru noul manager al lui Manchester United s-a făcut între ratarea lui Ayew la 0-0 și golul lui Fred venit după mai puțin de 2 minute.
picture

Fred, primul marcator pentru United în era Rangnick. Gol superb al brazilianului

Raheem Sterling (Man City)
Guardiola are harul de a revitaliza jucători buni care s-au pierdut pe drum. A reușit în ultimul an cu Gundogan, Stones sau Bernardo Silva. Dorit de Barcelona, Sterling pare că poate fi, din nou, un om important pentru Manchester City. Englezul de 26 de ani s-a pus pe treabă și a început să livreze evoluții bune și goluri importante. Cu Watford, Sterling a deschis scorul încă din minutul 4 și City și-a făcut meciul ușor.

Atacanți

Armando Broja (Southampton)
Hasenhuttl știe că a pus mâna pe un diamant și acum îl rafinează. Născut în Anglia, Broja a împlinit de curând 20 de ani și dă deja goluri pentru naționala Albaniei. Ultimul a adus albanezilor victoria la Budapesta. La Southampton, Broja a fost trimis de Chelsea să capete experiență și a început să de-a dovadă că poate fi mai bun decât Werner, că să dau un exemplu. Golul cu Brighton a fost o bijuterie!
picture

Premier League | Rezumatul meciului Southampton - Brighton 1-1

Divock Origi (Liverpool)
Origi și-a dorit să rămână la Liverpool, iar Klopp se bucură acum. "Divock merită un antrenor care să-i dea mai multe minute le teren" a spus managerul german după ce Origi a adus înca o victorie mare în prelungiri. Fanii îl iubesc pe belgian pentru determinarea cu care intră de fiecare dată pe teren.
picture

Wolves - Liverpool 0-1. Rezumatul meciului în care Origi a fost erou

Callum Wilson (Newcastle)
Da, Pope a ieșit greșit și a scăpat mingea! Fără inspirația și execuția lui Wilson, Newcastle nu avea cum să se bucure de primul succes al sezonului. Eddie Howe are nevoie de Wilson, așa cum a avut și la Bournemouth.
picture

Newcastle - Burnley 1-0. Primul succes al sezonului pentru "coțofene"

Englezul poate fi cheia pentru o lună decembrie plină de cadouri pentru fanii lui Newcastle. Urmează meciuri cu Leicester, Liverpool, Manchester City și Manchester United. Orice victorie în următoarele 4 etape ar fi echivalentă cu un miracol de Crăciun.
Ion Alexandru vă prezintă echipa etapei a 15-a din Premier League
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Subiecte asemănătoare
Distribuie acest articol
Promo
Promo