Eurosport
Lucian Sănmărtean a ales jucătorul etapei a 17-a din Premier League
De
Publicat 17/12/2021 la 07:45 GMT+2
Expertul Eurosport, Lucian Sănmărtean, l-a ales pe Kevin De Bruyne, ca fiind cel mai bun jucător al etapei a 16-a din Premier League.
Kevin De Bruyne
Credit imagine: Getty Images
Săptămână de săptămână, Lucian Sănmărtean, expert Eurosport pe Premier League, alege cel mai bun jucător al fiecărei etape din cel mai puternic campionat de fotbal al lumii.
O etapă cu foarte multe probleme medicale, cu meciuri amânate din cauza pandemiei de Covid care a lovit Anglia, dar și cu evoluții fantastice. Manchester City și-a demonstrat superioritatea clară în fața lui Leeds United, iar omul meciului a fost Kevin De Bruyne. Belgianul a fost regizorul lui Guardiola, iar revenirea sa într-o formă foarte bună poate reprezenta exact plusul de care Manchester City are nevoie în lupta cu Liverpool pentru un nou titlu în Premier League. Cu Leeds, De Bruyne a dat primele sale goluri pentru Manchester City după 2 luni și a contribuit decidsiv la succesul cu 7-0.
De Bruyne, un sezon plin de probleme
Kevin De Bruyne este un fiotbalist fantastic. Belgianul a crescut nivelul de joc sub conducerea lui Pep Guardiola și a reprezentat cel mai importnat fotbalist de atac din ultimii ani de la Manchester City. De Bruyne a fost, însă, victima programului foarte aglomerat și a pierdut nu mai puțin de 7 meciuri în Premier League din cauza accidentărilor. Aici se adaugă încă 4 partide în care nu a fost titular. Cel mai bine plătit fotbalist din lotul campionilor a revenit spectaculos cu Leeds și dovedește încă o dată că are stofă de lider. Felul în care dirijează acțiunile ofensive al lui Manchester City este unic, iar belgianul are on rol determinant în progresia din acest sezon a "cetățenilor".
Citești și:
În ultimele sezoane, De Bruyne a fost cel mai bun pasator din Premier League, iar Pep Guardiola așteaptă ca magicianul belgian să livreze noi evoluții spectaculoase și eficiente în decembrie și ianuarie. Acestea sunt lunile în care se poate decide soarta titlului în Anglia, iar Manchester City și Liverpool merg cap la cap în fruntea clasamentului până acum. În sezonul precedent, Gundogan a fost omul care a ordonat jocul trupei lui Guardiola și a condus pe Manchester City către titlu după o serie minunată de victorii consecutive în această perioadă aglomerată a sezonului. Acum, De Bruyne poate fi asul din mâneca managerului catalan!
Subiecte asemănătoare
Promo
Promo