Ralf Rangnick a susținut joi o conferință de presă în care a vorbit despre problemele cu care se confruntă Manchester United. Mason Greenwood a fost arestat, fiind suspectat de viol și amenințări cu moartea, după ce în mediul online au apărut acuzații și imagini ale fostei sale prietene. Clubul a anunțat că Greenwood nu se va mai antrena și nu va mai evolua până la finalizarea anchetei.
Din cauza problemelor cu legea ale lui Greenwood, Jesse Lingard nu a mai plecat de pe Old Trafford în această iarnă. Lingard, care se află în ultimele șase luni de contract, își dorea foarte mult să plece de la United, în condițiile în care acesta a prins foarte puține minute în acest sezon. Acesta a avut oferte de la Newcastle și West Ham, dar conducerea lui United nu l-a mai lăsat să plece, după ce l-a pierdut pe Greenwood, lucru confirmat chiar de Ralf Rangnick:
"Da, într-un fel. Au fost două lucruri. În primul rând, problema pe care o avem cu Mason Greenwood, pierzând un jucător care a evoluat în mod constant în ultimele săptămâni. În al doilea rând, clubul nu a putut ajunge la vreo înțelegere cu celelalte echipe.
Premier League
Cristiano Ronaldo, în planurile lui Ten Hag! Ce așteptări are antrenorul de la starul lui United
ACUM 18 ORE
Conducerea mi-a spus că nu au căzut de acord cu echipele interesate de el. Cu perioada de transferuri care s-a încheiat luni seară, conducerea mi-a spus că vor ca el să rămână, lucru pe care l-am înțeles", a declarat Ralf Rangnick la conferința de presă premergătoare partidei din FA Cup, cu Middlesborough.
Citește și:

Lingard voia să plece de la United pentru a prinde Campionatul Mondial

Jesse Lingard a intrat în ultimele șase luni de contract cu Manchester United, dar este nemulțumit de minutule pe care le-a prins în acest sezon, atât sub comanda fostului antrenor, Ole Gunnar Solskjaer, cât și sub comanda antrenorului interimar, Ralf Rangnick. Sezonul trecut, Lingard a fost împrumutat la West Ham, acolo unde a avut prestații foarte bune, care l-au făcut să se regăsească printre opțiunile selecționerului Gareth Southgate.
Din cauza lipsei de meciuri din acest sezon, Lingard se teme că va ieși din calculele lui Southgate și va rata Campionatul Mondial din Qatar:
https://i.eurosport.com/2019/10/03/2689128.jpg
"Acum trei săptămâni, Jesse nu voia să plece, apoi și-a schimbat decizia. Am avut o discuție cu el acum 10 zile și îi înțeleg perfect motivele pentru care vrea să plece, ca să primească mai multe minute, pentru a ajunge la Campionatul mondial.
I-am spus că dacă găsește o echipă și dacă se găsește o soluție de a pleca, atunci îl voi lăsa să plece. Dar în ultimele zile, lucrurile s-au schimbat", a mai spus Rangnick.
Pentru Manchester United urmează vineri seară partida de pe teren propriu din FA Cup, contra celor de la Middlesborough. În Premier League, echipa antrenată de Ralf Rangnick revine pe 8 februarie, într-o deplasare pe terenul celor de la Burnley.
Premier League
Jurgen Klopp, supărat pe fanii lui Wolverhampton! Ce l-a nemulțumit pe german
ACUM 18 ORE
Premier League
Geniul lui Pep Guardiola! "Una dintre cele mai bune schimbări din istoria Premier League"
ACUM O ZI