Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Aston Villa, dispusă să pună pe masă o ofertă uriașă pentru Kalvin Phillips! Suma record pregătită de englezi

Eurosport
DeEurosport

Publicat 04/04/2022 la 13:04 GMT+3

Aston Villa își pregătește țintele pentru perioada de mercato din vară, iar Kalvin Phillips, mijlocașul lui Leeds, este cel mai important jucător dorit de Steven Gerrard.

Kalvin Phillips of Leeds United during the Premier League match between Leeds United and Crystal Palace at Elland Road on November 30, 2021 in Leeds, England.

Credit imagine: Getty Images

Articol scris de Andrei Nicolae
Trupa de pe Villa Park este gata să plătească o sumă de aproximativ 70 de milioane de euro pentru Kalvin Phillips, care ar deveni cel mai scump transfer din istoria echipei din Birmingham.
Steven Gerrard își dorește să întărească compartimentul median în următoarea perioadă de transferuri, ținând cont că Douglas Luis și Carney Chukwuemeka vor părăsi clubul cel mai probabil. Phillips a devenit astfel ținta numărul 1 pe Villa Park pentru sezonul 2022/23, potrivit The Telegraph.
Clubul vrea să își echilibreze zona de mijloc, deoarece atât John McGinn, cât și Jacob Ramsey sunt mijlocași de profil ofensiv. Villa a încercat să obțină un închizător de când a revenit pe prima scenă a fotbalului englez, în 2019, însă încercările fostului antrenor, Dean Smith, au eșuat.
Transferul lui Phillips a fost vizat de echipa lui Gerrard și în urmă cu trei ani, însă negocierile dintre cele două tabere nu au ajuns la un acord comun. Fosta legendă a lui Liverpool vrea să obțină semnătura lui Phillips, deși mijlocașul mai are doi ani de contract cu Leeds, iar o ofertă de prelungire a înțelegerii este, de asemenea, pe masă.
Gerrard speră să fie susținut de club în ceea ce privește reconstrucția echipei din sezonul următor. Britanicul a declarat în weekend care sunt așteptările sale de la noua stagiune:
"Acum nu este vorba despre cifre și sume. Ce au făcut conducătorii pentru acest club a fost fenomental în ceea ce a privit susținerea. Nu cred că se vor schimba ținând cont de comunicarea pe care am avut-o, sunt foarte ambițioși și vor să câștige meciuri, la fel ca mine. Cred că suntem aliniați de la începutul clubului până la sfârșit. Staff-ul meu apropiat știe unde suntem puternici și unde avem nevoie de întăriri", a spus antrenorul.
Citește și:

Villa are un buget de transferuri de 170 de milioane de euro

Un posbil transfer al lui Kalvin Phillips ar consuma foarte mult din bugetul pregătit de britanici pentru perioada de mercato din vară. Villa a luat și alți jucători în vizor, pe care dorește să îi aducă la club pentru sume mult mai mici de bani.
O altă țintă de pe Villa Park este Yves Bissouma, jucătorul lui Brighton. Jucătorul din Mali a fost ofertat de echipa lui Gerrard și în perioada de iarnă, însă clubul nu a acceptat suma de aproape 30 de milioane de euro pregătită de gruparea din Birmingham.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Subiecte asemănătoare
Distribuie acest articol
Promo
Promo