Carlo Ancelotti a revenit vara trecută la Real Madrid, după ce s-a aflat un an și jumătate pe banca lui Everton. În al doilea său mandat pe Santiago Bernabeu, Ancelotti se află cu Real Madrid pe primul loc în La Liga și este cu un pas în semifinalele UEFA Champions League, după ce s-a impus pe terenul lui Chelsea miercuri seară, scor 3-1.
Tot aseară, Burnley s-a impus cu 3-2 în fața lui Everton. Echipa antrenată de Frank Lampard se află într-o situație delicată, fiind pe locul 17 în Premier League, cu 25 de puncte, la doar un punct deasupra primului loc retrogradabil, ocupat de Burnley în acest moment.
Jamie Carragher, fostul jucător al lui Liverpool, crede că Ancelotti a realizat că îi este mult mai greu pe banca lui Everton, decât pe banca lui Real Madrid, el fiind obișnuit să lucreze mai mult cu jucători de top:
Premier League
Cristiano Ronaldo, în planurile lui Ten Hag! Ce așteptări are antrenorul de la starul lui United
ACUM 11 ORE
"Este un antrenor care se potrivește mai mult decât orice cu jucătorii de top. Poate că la Everton trebuie să lucrezi mai mult cu jucătorii. Nu ai parte de cei mai buni jucători. Trebuie să schimbi lucrurile, să antrenezi mai mult, să le oferi mai multe informații.
Am vorbit cu Frank Lampard și John Terry. Îl iubesc. Nu ca un tactician grozav, ci ca persoană. Cred că lui i se potrivește un club care are în lot staruri", a spus Carragher pentru CBS Sports.
Citește și:

Frank Lampard are o misiune extrem de complicată la Everton

După înfrângerea de aseară de pe terenul lui Burnley, Everton a ajuns la 6 înfrângeri în 8 partide sub comanda lui Frank Lampard, iar singurele puncte obținute au fost pe teren propriu.
Everton, care nu a mai retrogradat din anul 1951 din prima ligă engleză, mai are 9 meciuri din actualul sezon pentru a se menține în Premier League. Echipa de pe Goodison Park este la un singur punct deasupra primului loc care duce în Championship, ocupat de Burnley în acest moment, iar prestațiile din ultima perioadă le dau mari emoții fanilor.

Rezumatul partidei dintre Burnley și Everton, câștigată de gazde cu 3-2

Următorul meci al lui Everton va avea loc pe teren propriu, împotriva lui Manchester United. Partida de pe Goodison Park se joacă sâmbătă de la ora 14:30, în direct pe Eurosport 1 și Eurosport Player.
https://i.eurosport.com/2022/04/06/3350566.jpg
Premier League
Jurgen Klopp, supărat pe fanii lui Wolverhampton! Ce l-a nemulțumit pe german
ACUM 12 ORE
Premier League
Geniul lui Pep Guardiola! "Una dintre cele mai bune schimbări din istoria Premier League"
ACUM 17 ORE