Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Ce bonusuri vor încasa jucătorii de la Tottenham pentru calificarea în următorul sezon de Champions League

Bianca Dumitru

Publicat 04/05/2022 la 10:47 GMT+3

Tottenham se luptă în acest final de sezon pentru un loc în următoarea stagiune de Champions League. Presa din Anglia a anunțat ce bonusuri vor primi Antonio Conte și jucătorii săi dacă se vor clasa pe unul dintre primele 4 locuri ale clasamentului.

Emerson Royal of Tottenham Hotspur celebrates with teammate Matt Doherty after scoring their side's fourth goal during the Premier League match between Tottenham Hotspur and Newcastle United at Tottenham Hotspur Stadium on April 03, 2022 in London

Credit imagine: Getty Images

Tottenham are un final încins de sezon, echipa lui Antonio Conte luptându-se pentru un loc care să-i asigure prezența în următorul sezon de Champions League. În acest moment, Spurs este pe locul 5, cu 61 de puncte, având cu două puncte mai puțin decât Arsenal, care e pe locul 4, și cu 5 mai puțin decât Chelsea, ocupanta locului 3.
Presa din Anglia a anunțat că șefii lui Tottenham pun la bătaie un bonus important pe care antrenorul și jucătorii îl vor împărți dacă vor reuși să ocupe una dintre pozițiile 3 și 4 din clasamentul Premier League.
Astfel, potrivit Daily Mail, recompensa este de aproximativ 4,2 milioane de euro. Dacă vor ajunge pe locul 3, jucătorii își vor asigura un bonus de peste 1,8 milioane de euro, în timp ce pentru locul 4 vor câștiga circa 1,2 milioane de euro.
Aceste sume urmează a fi împărțite între fotbaliști în funcție de numărul de apariții și minute jucate, unii dintre jucători negociindu-și bonusuri personale pentru calificarea în Champions League în contractele lor.
În ceea ce îl privește pe Antonio Conte, acesta s-a înțeles cu oficialii lui Tottenham pentru un bonus de 2,4 milioane de euro pentru situația în care echipa încheie sezonul pe unul dintre locurile de Champions League.
Conform jurnaliștilor englezi, jucătorii lui Arsenal vor primi circa 600.000 de euro fiecare dacă vor termina în top 4 în acest sezon de Premier League, în timp ce șefii lui Chelsea nu au negociat nicio primă de calificare în următoarea stagiune de Champions League, aceștia oferind bonusuri doar pentru câștigarea trofeelor.
Până la finalul acestui sezon, Tottenham le mai are de înfruntat pe Liverpool, Arsenal, Burnley și Norwich. Chelsea va mai juca împotriva celor de la Wolves, Leeds, Leicester și Watford, iar Arsenal, pe lângă Spurs, le va mai întâlni pe Leeds, Newcastle și Everton.
Citește și:

CE VARIANTE ARE TOTTENHAM PENTRU A-L ÎNLOCUI PE CONTE

Tottenham a dat o adevărată lovitură prin aducerea lui Antonio Conte pe banca tehnică, dar italianul s-ar putea despărți mai repede decât era de așteptat de gruparea londoneză. Presa internațională a scris că managerul de 52 de ani este primul pe lista lui PSG pentru înlocuirea lui Mauricio Pochettino, argentinianul urmând a fi demis la finalul stagiunii. Conte ar fi tentat de oferta parizienilor, urmând a avea un salariu mai mare, dar și condițiile optime pentru a se bate la câștigarea Champions League.
În acest context, Tottenham pregătește deja terenul pentru a-i aduce un înlocuitor pe măsură lui Conte, iar Daniel Levy are planul făcut. Evident, prima opțiune ar fi continuarea cu italianul pe bancă, dar dacă acesta va dori neapărat să plece, cei de la Spurs nu vor avea cum să se opună.
Conform Daily Mail, sunt șanse destul de mari ca Pochettino și Conte să facă rocada, iar argentinianul să revină la Tottenham, club la care a impresionat în perioada 2014-2019. Dacă această mutare nu se va realiza, atunci Daniel Levy are două soluții de rezervă pentru banca lui Spurs: Graham Potter și Roberto Mancini.
Potter este la Brighton din 2019, iar munca sa este extrem de apreciată în Anglia, "pescărușii" jucând un fotbal agreabil în multe momente, chiar dacă valorile individuale nu se ridică la nivelul altor dormații din Premier League. Potter are contract cu Brighton până în 2025, dar mulți specialiști sunt de părere că e momentul să meargă la o echipă cu pretenții mai mari, iar Tottenham ar fi o ocazie perfectă.
În cazul lui Mancini situația e mai dificilă. Deși nu a reușit să ducă Squadra Azzura la Mondial, acesta a primit credit total din partea Federației Italiene, astfel că va fi cu greu convins să renunțe la postul de selecționer. Totuși, cei de la Spurs au un mare atu, în persoana lui Fabio Paratici, directorul sportiv. Acesta e un mare admirator al lui Mancini și l-ar putea determina pe conaționalul său să revină în Premier League, acolo unde a mai antrenat-o pe Manchester City (2009-2013).
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Subiecte asemănătoare
Distribuie acest articol
Promo
Promo