Articol scris de Radu Florea
Munca lui Brendan Rodgers a fost apreciată pe deplin de toți fanii fotbalului după ce antrenorul englez a reușit să construiască o echipă care să se bată de la egal la egal cu orice alt adversar din Premier League, punând chiar în pericol ocuparea de către Liverpool, Chelsea sau Manchester United a locurilor care asigură prezența în Liga Campionilor. Deși "vulpile" au pierdut locul 4 în ultima etapă pentru doi ani la rând, echipa lui Rodgers s-a revanșat cucerind pentru prima oară în istoria clubului Cupa Angliei, după o finală câștigată împotriva lui Chelsea cu 1-0. Înainte de începerea actualului sezon de Premier League, Leicester a mai produs o surpriză, cucerind pentru a doua oară în istorie Supercupa Angliei, după ce a obținut o victorie cu 1-0 împotriva "cetățenilor" lui Guardiola.
Pe lângă jocul foarte bun practicat și nivelul de competitivitate ridicat arătat de echipa lui Rodgers în ultimii ani, Leicester a avut vara trecută o campanie foarte bună de achiziții. Boubakary Soumare, un mijlocaș dorit de multe echipe mari ale Europei, a ajuns la Leicester în schimbul sumei de 20 de milioane de euro, pentru a întregi o linie de mijlocași invidiată și dorită de multe alte cluburi cu pretenții.
Premier League
United, discuții cu Pochettino pentru a prelua echipa, din vară. Ce alte variante mai au ''diavolii'
12/01/2022 LA 12:15

Rezumatul unui meci fabulos: Leicester – Manchester United 4-2 pentru "vulpile" lui Rodgers

Pe lângă Soumare, Patson Daka a fost un alt transfer sonor realizat de "vulpi" vara trecută, tânărul zambian care a impresionat la Salzburg alăturându-se lui Vardy și Iheanacho în atac. Vestergaard și Lookman au fost și ei aduși de Brendan Rodgers pentru a suplini eventualele viitoare accidentări și pentru a reprezenta la nevoie opțiuni viabile de înlocuire a titularilor de drept. Pe lângă toți acești fotbaliști promițători care au fost aduși pe King Power Stadium, Leicester nu a pierdut niciun jucător important, atât Maddison, cât și Tielemans, Ndidi, Fofana, Justin rămânând alături de Rodgers pentru a încerca din nou o calificare în grupele Ligii Campionilor.
Performanțele lui Leicester din ultimii ani puse cap la cap cu campania bună de achiziții din vara trecută ne-au făcut să ne gândim că echipa de pe King Power Stadium va fi una și mai puternică și că va putea profita de vulnerabilitățile unor cluburi precum Manchester United, Tottenham sau Arsenal și să ocupe un loc 4 la finalul sezonului. După primele 15 etape din actuala stagiune, rezultatele nu au fost deloc unele satisfăcătoare pentru Rodgers, Leicester având probabil cea mai grea perioadă de când antrenorul englez a preluat echipa.

Este apărarea punctul vulnerabil al lui Leicester?

După primele 15 etape din actualul sezon, Leicester ocupă un dezamăgitor loc 11, aflându-se la 8 puncte distanță de West Ham, ocupanta locului 4, ultimul carea asigură prezența în grupele Champions League. Luând în considerare statisticile, sunt evidente problemele cu care echipa lui Rodgers se confruntă în apărare. Din cele 15 partide disputate în actuala stagiune de campionat, doar împotriva lui Wolves "vulpile" nu au primit gol (1-0). În restul de 14 meciuri, foștii campioni ai Angliei au încasat nu mai puțin de 27 de goluri, o cifră mult prea mare pentru o echipă care aspiră la ocuparea unui loc fruntaș la finalul acestui sezon.

Leicester - Watford 4-2. Trupa lui Rodgers, victorie pe teren propriu într-un thriller cu 6 goluri

Absențele lui Justin, Fofana și Ricardo Pereira au fost pe deplin resimțite și constituie cauza dificultăților cu care câștigătoarea Cupei Angliei se confruntă în actualul sezon. Pe lângă absențele atât de importante ale celor trei fundași, Leicester a resimțit absența lui Tielemans din ultimele meciuri, absență care s-a datorat unei accidentări la gambă. Mijlocașul belgian a fost probabil cel mai bun jucător al lui Leicester până în momentul accidentării, iar forma slabă a lui Maddison din actualul sezon a contribuit la rezultatele negative avute de "vulpi" în acest tur de campionat.
Ar fi putut Leicester să aibă un parcurs mult mai bun și să repete evoluțiile impresionante din sezoanele precedente dacă Fofana, Justin sau Pereira ar fi fost apți de joc? Cu siguranță da, și cu siguranță că acest program foarte încărcat cu care echipele se confruntă încă de la începutul perioadei pandemice reprezintă o cauză a multiplelor accidentări ale fotbaliștilor și a evoluțiilor mai puțin bune ale unor echipe care au impresionat pozitiv în trecut. Pare că în acest moment există o tendință de a avea un program încărcat, cu cât mai multe meciuri, dar poate se pierde din vedere calitatea fotbalului și nenumăratele accidentări cu care fotbaliștii se confruntă în acest moment.
https://i.eurosport.com/2021/12/10/3269121.jpg
Premier League
Un nou meci amânat în Premier League: Leicester - Norwich, reprogramat din cauza COVID-19
30/12/2021 LA 20:41
Premier League
Breaking News: Leicester - Tottenham, amânat, din cauza COVID-19
16/12/2021 LA 12:32