Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Christian Eriksen, povestea frumoasă a fotbalului. Danezul a marcat primul gol pentru Brentford de la revenirea pe teren

Irina Aldea

Actualizat 02/04/2022 la 20:29 GMT+3

După episodul înfricoșător de la EURO 2020, Christian Eriksen pare un fotbalist renăscut și demonstrează o pasiune incredibilă pentru fotbal. Danezul a înscris din nou pentru Brentford, de această dată în fața campioanei Europei, Chelsea, în Premier League.

Brentford-Star Christian Eriksen (li.) jubelt mit Ivan Toney (re.)

Credit imagine: Imago

Christian Eriksen reprezintă un uriaș plus pentru Brentford. Danezul a semnat un contract până la finalul sezonului cu nou-promovata din Premier League, iar azi a reușit să marcheze primul său gol pentru Albine, în fața campioanei Europei, Chelsea. Brentford s-a impus pe Stamford Bridge cu 4-1, iar golul numărul 2 al oaspeților a fost înscris chiar de către danez, care a ajuns la 50 de goluri marcate în Premier League cu piciorul (drept 28, stâng 22).
Rezultatul obținut de Brentford este cu atât mai impresionant cu cât Chelsea deschisese scorul și părea că deține controlul. Până acum, Christian Eriksen a mai oferit o pasă decisivă la Brentford, iar la naționala Danemarcei a marcat două goluri în meciurile amicale cu Olanda și Serbia, arătând setea de fotbal extraordinară pe care o are, chiar și după episodul atât de terifiant de la EURO 2020.
picture

Chelsea, "pulverizată" de Brentford! Eriksen & Co., victorie uriașă pe Stamford Bridge, 4-1

CITEȘTE ȘI:

Christian Eriksen, povestea minunată a fotbalului

Eriksen s-a prăbușit pe teren, pe stadionul "Parken", în luna iunie, în timpul meciului Danemarca - Finlanda, de la Campionatul European. În drum spre spitalul din Copenhaga, conform site-ului oficial al lui Brentford, el i-a spus soției sale Sabrina că probabil că nu va mai juca fotbal niciodată. Totuși, acest aspect s-a schimbat rapid. Mijlocașul de 29 de ani a fost echipat cu un defibrilator intern la câteva zile după eveniment, iar medicii i-au dat speranța că va putea juca din nou fotbal.
Eriksen nu a putut să rămână la Inter din cauza regulilor din Italia referitoare la sportivii ce au implementat un defibrilator. Dar, după ce mijlocașul danez a finalizat evaluările medicale relevante, a reușit să semneze cu Brentford în ultima zi a perioadei de mercato din această iarnă și iată ce evoluții minunate reușește.
Premier League 2,3,4 aprilie 2022
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Subiecte asemănătoare
Distribuie acest articol
Meciuri asemănătoare
Promo
Promo