Manchester United este pregătită să facă schimbări majore în ceea ce privește stadionul său. Old Trafford este una dintre cele mai cunoscute arene de fotbal din lume, dar oficialii "diavolilor roșii" au planuri pentru a schimba emblematicul stadion.
Potrivit presei internaționale, șefii lui United ar fi luat legătura pentru acest proiect cu arhitecții care au lucrat la noul stadion al celor de la Tottenham. Aceștia vor lucra împreună cu câțiva consultanți în management la planurile de actualizare ale arenei din Manchester.
Oficialii clubului care ocupă în acest moment locul 7 în clasamentul din Premier League au anunțat că fanii echipei vor fi implicați în procesul de reamenajare a stadionului.
Premier League
Ten Hag renunță din start la doi jucători de la United! Au costat împreună peste 90 de milioane de €
ACUM 18 ORE
"Vor începe imediat lucrările pentru dezvoltarea opțiunilor pentru Old Trafford și studierea fezabilității acestora, cu scopul de a îmbunătăți semnificativ experiența fanilor.
Suporterii vor fi în centrul procesului, urmând a avea loc o întâlnire între consultanți și membri ai consiliului consultativ al fanilor de la Manchester United la sfârșitul acestei luni", se arată într-un comunicat postat pe site-ul oficial al lui Manchester United.
Potrivit presei din Anglia, demolarea și construirea unui nou stadion de 80.000 de locuri îi va costa pe cei de la Manchester United peste 1,8 miliarde de euro, costurile urmând să fie acoperite de împrumuturi.
Citește și:

Manchester United, acord de principiu cu Erik Ten Hag

Telenovela numirii unui nou antrenor la Manchester United se apropie de final. Conform The Athletic, Erik Ten Hag a ajuns la un acord de principiu cu oficialii de pe Old Trafford și va prelua echipa în vară.
Conform sursei citate, Ten Hag va semna un contract valabil pe 4 ani. Singurele nogocieri care vor urma vor fi cu privire la clauzele din contract care se referă la o eventuală demitere sau plecare a tehnicianului, lucruri care în mod normal nu ar trebui să reprezinte o preblemă serioasă pentru oficializarea înțelegerii.
Anunțul oficial ar urma să fie făcut spre finalul sezonului, deoarece Ten Hag este concentrat pe ceea ce are de făcut la Ajax. "Lăncierii" vor juca duminică finala Cupei Olandei contra lui PSV, echipă cu care se luptă și pentru cucerirea titlului în Eredivisie. Cu 5 etape înainte de final, Ajax are 4 puncte avans.
Erik Ten Hag a câștigat astfel bătălia de la distanță cu Mauricio Pochettino, celălalt antrenor despre care s-a scris că este dorit la United. Deși nu are experiență în Premier League, spre deosebire de Pochettino, olandezul a fost alesul șefilor de pe Old Trafford ca urmare a performanțelor remarcabile obținute cu Ajax, dar și a discuțiilor purtate în ultima perioadă.
Turneul ATP de la Monte Carlo e în direct, în fiecare zi, pe Eurosport 2 și Eurosport Player.
Fotbal
Guardiola a pus ochii pe un mijlocaș din Premier League! Cine e așteptat în locul lui Fernandinho
IERI LA 08:30
Premier League
Come-back de senzație pentru Spurs și Conte. Unde se aflau în martie, comparativ cu Arsenal
17/05/2022 LA 05:50