Anul 2022 începe în forță în Premier League, cu un mare derby, Arsenal – Manchester City, care va fi în direct și pe Eurosport 1. Față în față vor fi cele mai în formă echipe din campionat. Londonezii au o serie de patru victorii, în timp ce campioana en-titre a ajuns la 10 meciuri consecutiv câștigate.
Gazdele suferă însă dintr-un alt punct de vedere înaintea acestei bătălii. Mikel Arteta a dat un rezultat pozitiv la testul covid de miercuri. Mai mult, secundul său, Steve Round, se află în aceeaşi situaţie, ca şi alţi membri ai staff-ului tehnic.
Premier League
Scandal uriaș la Arsenal, după eșecul cu Newcastle! Unul dintre lideri și-a făcut praf coechipierii
ACUM 23 MINUTE

Arsenal nu a solicitat deocamdată amânarea derby-ului cu Manchester City

Cu toate acestea, Arsenal nu a înaintat nicio solicitare către Premier League pentru a amâna partida cu Manchester City. Gruparea de pe Emirates are și câțiva jucători izolați, dar și-ar dori să dispute acest derby, având în vedere forma sportivă deosebită pe care o traversează.
Dacă nu apar și alte teste pozitive înaintea jocului, partida va avea loc. Iar pe banca tehnică a "tunarilor" va fi al treilea antrenor, Albert Stuivenberg, care ar putea să-l aibă alături pe Per Mertesacker.
Arsenal prinde noul an pe loc de Liga Campionilor (poziția a 4-a), având un golaveraj 14-1 în ultimele patru etape din Premier League. Tot în această perioadă a învins Sunderland cu 5-1 în Cupa Ligii.
Pe Emirates, Arsenal a mers bine aproape tot sezonul, exceptând jocul de debut, când Chelsea s-a impus aici cu 2-0. De atunci, echipa lui Arteta a obținut 22 de puncte din 24 posibile. Iar ultimele patru jocuri le-a câștigat la zero.
Manchester City are în acest moment un avans de 8 puncte față de următoarea clasată, Chelsea. Și este doar una dintre cele două grupări, alături tot de Chelsea, care nu a avut niciun joc amânat până acum. Pentru formația lui Guardiola este și ultima deplasăre cu grad foarte mare de dificultate din acest sezon. A câștigat la Chelsea (1-0) și Manchester United (2-0), a terminat 2-2 la Liverpool și a cedat cu 1-0 la Tottenham, în etapa de debut a sezonului.
Premier League
Vânzarea lui Chelsea, în aer! Abramovich, bănuit de rea credință! Ce au descoperit autoritățile
ACUM 14 ORE
Premier League
Harry Kane nu mai vrea să plece de la Tottenham! Ce a spus despre colaborarea cu Antonio Conte
ACUM 19 ORE