Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Coutinho, dorit de o echipă de top din Premier League! Unde poate ajunge fostul star al lui Liverpool

Bianca Dumitru

Publicat 28/12/2021 la 17:33 GMT+2

Arsenal este interesată de serviciile mijlocașului brazilian Philippe Coutinho, după ce acesta nu mai intră în planurile lui Xavi la Barcelona.

Philippe Coutinho la Barcelona

Credit imagine: AFP

Articol scris de Viviana Moraru
Mikel Arteta, managerul "tunarilor", și-a dat acceptul în ceea ce privește aducerea lui Coutinho pe Emirates, în fereastra de transferuri din iarnă. Potrivit publicației spaniole Sport, agentul brazilianului a călătorit la Londra pentru a purta negocieri cu oficialii celor de la Arsenal pentru o posibilă mutare a lui Coutinho de pe Camp Nou.
Coutinho ar putea ajunge pe Emirates sub formă de împrumut, Barcelona contribuind în continuare la mega-salariul jucătorului de peste 170.000 de euro pe săptămână. Managerul spaniol al lui Arsenal caută să-și întărească echipa în încercarea de a păstra locul de Champions League pe care se află în prezent Arsenal.
"Ar putea fi de ajutor să schimbăm ceva, chiar dacă nu este niciodată ușor. Lucrăm la asta, să înțelegem de ce are nevoie echipa și să găsim soluțiile potrivite", a declarat Mikel Arteta cu privire la perioada de mercato ce se apropie.

Coutinho nu și-a mai găsit forma după plecarea de la Liverpool

Barcelona îl transfera pe Coutinho de la Liverpool, în ianuarie 2018, pentru suma de peste 160 de milioane de Euro. Însă mijlocașul brazilian nu a confirmat pe Camp Nou, fiind măcinat de accidentări și de continua schimbare de antrenori de la clubul catalan.
Cu toate acestea, brazilianul a reușit să câștige Champions League în 2019, în tricoul lui Bayern Munchen, care l-a împrumutat timp de un sezon de la Barca.
Mijlocașul de 29 de ani poate fi o variantă câștigătoare pentru atacul lui Mikel Arteta, dacă managerul spaniol reușește să-l readucă în forma care l-a consacrat în vremea ce evolua la Liverpool.
Program Premier League 28,29, 30 decembrie 2021
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Subiecte asemănătoare
Distribuie acest articol
Promo
Promo