Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Cristiano Ronaldo, mesaj emoționant pentru fanii lui Liverpool, care i-au fost alături după drama trăită

Nicu Savin

Publicat 21/04/2022 la 16:12 GMT+3

Cristiano Ronaldo le-a mulțumit printr-un mesaj emoționant fanilor lui Liverpool, care i-au scandat numele și au cântat You'll Never Walk Alone în memoria fiului pierdut de starul portughez zilele trecute.

Cristiano Ronaldo

Credit imagine: Getty Images

Cristiano Ronaldo trăiește o adevărată dramă în această perioadă. Cu numai o zi înainte de marele derby dintre Liverpool și Manchester United, starul portughez a anunțat că unul dintre gemenii săi nou-născuți a murit imediat după naștere.
Evindent, fotbalul a trecut în plan secund pentru golgheterul lui United, iar acesta nu a jucat în meciul de pe Anfield. Rivalitatea dintre Liverpool și United este una acerbă, dar fanii "cormoranilor" au uitat de orice adversitate și au oferit un moment superb. În minutul 7 al meciului, întreg stadionul s-a ridicat în picioare, a aplaudat și a fredonat celebrul You'll Never Walk Alone pentru a-și arăta susținerea pentru Ronaldo.

picture

Fanii lui Liverpool au oferit momentul sezonului! Gest superb în memoria fiului pierdut de Ronaldo

Citește și:

Cristiano Ronaldo le-a mulțumit fanilor lui Liverpool

Gestul suporterilor lui Liverpool a fost elogiat în toată presa internațională, iar familia lui Ronaldo le-a mulțumit acestora pentru susținere. Astăzi a venit și rândul lusitanului să ofere o reacție pe acest subiect și a postat un mesaj emoționant la adresa fanilor rivalei de o viață, menționând că nu va uita niciodată gestul acestora în cel mai greu moment al vieții sale.
"O lume... Un sport... O familie globală. Mulțumesc, Anfield! Atât eu, cât și familia mea nu vom uita niciodată acest moment de respect și compasiune", a scris Ronaldo pe contul pesronal de Instagram.
Postarea s-a viralizat repede în mediul online și în mai puțin de două ore a strâns peste 4 milioane de aprecieri.
Chiar dacă drama suferită recent a fost una de proporții, Ronaldo s-a întors marți la antrenamentele celor de la Manchester United. Deocamndată nici portughezul, nici clubul nu au anunțat dacă starul va fi pe teren la meciul de sâmbătă cu Arsenal, care va fi în direct și în exclusivitate pe Eurosport și Eurosport Player de la ora 14:30.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Subiecte asemănătoare
Distribuie acest articol
Promo
Promo