După Coutinho, Steven Gerrard mai vrea un star din La Liga la Aston Villa! Pe cine a pus ochii

Steven Gerrard vrea să-și întărească echipa și, după transferul lui Coutinho, a mai pus ochii pe un fotbalist de top din La Liga. Jucătorul pe care și-l dorește la Aston Villa este Luis Suarez, căruia îi expiră contractul cu Atletico Madrid la finalul acestui sezon.

Steven Gerrard is delighted to be reunited with "world-class" Philippe Coutinho at Aston Villa

Credit imagine: Getty Images

Steven Gerrard a devenit în noiembrie antrenorul lui Aston Villa, iar la începutul acestui an l-a transferat pe Philippe Coutinho, în încercarea de a-și întări echipa. Tehnicianul vrea să mai aducă și alți fotbaliști importanți în următoarea perioadă de mercato.
Potrivit publicației Foot Mercato, Gerrard îl vrea în Premier League pe Luis Suarez, cu care a fost coechipier la Liverpool în perioada 2011-2014.
Uruguayanul este foarte aproape de a o părăsi pe Atletico Madrid după doar două sezoane. Contractul atacantului cu campioana en-titre din La Liga va expira pe 30 iunie, iar conducerea clubului nu a venit până acum cu o propunere de prelungire a înțelegerii.
Dacă va rămâne liber de contract, fotbalistul de 35 de ani va putea semna cu orice club la care este dorit. Cei de la Aston Villa sunt cu ochii pe Suarez de mai multe săptămâni și au încredere că ar putea să-l transfere, bazându-se pe relația bună pe care Gerrard o are cu fostul său coleg de pe Anfield.
Citește și:

Ajax și Inter, pe urmele lui Luis Suarez

Dacă Atletico Madrid pare să nu își dorească prelungirea contractului cu Luis Suarez, atacantul uruguayan are oferte din mai multe țări. Sky Italia și Marca au anunțat că Ajax, fosta echipă a lui Suarez, s-a interesat de atacantul lui Atletico, dar și câteva echipe din Brazilia. De asemenea, Inter este o altă echipă care ar fi interesată de serviciile uruguayanului.
Spaniolii de la Marca mai scriu și despre posibilitatea ca Luis Suarez să rămână în La Liga, idee care este pe placul atacantului. Sevilla, dar și alte echipe cu pretenții mai scăzute din prima ligă spaniolă, sunt atente la situația lui Suarez de la Madrid.
În sezonul trecut, când Atletico Madrid a cucerit titlul în La Liga, Luis Suarez a contribuit cu 21 de goluri, fiind unul dintre cei mai importanți oameni din echipa lui Diego Simeone. În 26 de partide în actualul sezon de La Liga, Suarez a marcat 9 goluri și a oferit două pase de gol.
picture

Program Premier League 16,17 martie

Credit imagine: Eurosport

Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo