Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Erik ten Hag, anunțat oficial ca viitorul antrenor al lui Manchester United! Cifrele contractului

Bianca Dumitru

Actualizat 21/04/2022 la 13:36 GMT+3

Erik ten Hag a fost anunțat oficial ca viitorul antrenor al lui Manchester United. Clubul a postat un mesaj, astăzi, pe rețelele de socializare.

Erik ten Hag

Credit imagine: Getty Images

Oficialii lui Manchester United au anunțat oficial că Erik ten Hag va fi, începând din noul sezon, antrenorul echipei. Olandezul se va despărți de Ajax, urmând a-i lua locul lui Ralf Rangnick pe Old Trafford.
Tehnicianul, care are în palmares două titluri de campion al Olandei și două Cupe ale Olandei, va semna un contract valabil până în 2025, cu opțiune de prelungire pentru încă un an.
Potrivit presei din Anglia, Ten Hag va avea un salariu uriaș, șefii "diavolilor roșii" dorind să-l transforme în cel mai bine plătit antrenor olandez din istoria Premier League. Recordul este deținut în acest moment de Louis van Gaal, care a câștigat la Manchester United un salariu de aproape 4 milioane de euro pe an.
Citește și:

Ce fotbaliști vrea Ten Hag să transfere la Manchester United

Potrivit presei internaționale, Erik ten Hag și-a făcut deja o listă cu jucătorii pe care și-i dorește pe Old Trafford. Un fotbalist care i-a atras atenția antrenorului este Aurelien Tchouameni, fotbalistul lui AS Monaco. Jurnaliștii ESPN au anunțat că tehnicianul consideră că sportivul de 22 de ani este perfect pentru linia de mijloc a lui United pe care vrea să o reînnoiască înainte de noul sezon.
Clubul de pe Old Trafford nu va avea o misiune ușoară pentru a-l transfera. Francezul s-a remarcat în ultimul an drept unul dintre cei mai buni tineri mijlocași din Europa, iar pe urmele sale se află mai multe echipe de top, printre care și Real Madrid.
Ținând cont de interesul crescut pentru Tchouameni, este așteptat ca șefii lui AS Monaco să nu accepte să-i dea drumul pentru o sumă mai mică de 60-70 de milioane de euro. Mijlocașul, care mai are contract cu francezii până în vara anului 2024, are o cotă de piață de 40 de milioane de euro, potrivit site-ului transfermarkt.com.
Un alt fotbalist care îi place lui Ten Hag este Cody Gakpo, jucătorul lui PSV Eindhoven, care a marcat golul decisiv în finala Cupei Olandei, împotriva lui Ajax.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo