Harry Kane își dorește să plece de la Tottenham, la Machester City, dar Daniel Levy, președintele clubului, nu vrea să-i dea drumul. În semn de protest, Kane a refuzat să se mai prezinte la antrenamente.
Gary Neville a oferit o declarație echilibrată cu privire la situația pusă sub semnul întrebării de la Tottenham. Neville spune că înțelege gestul atacantului, că sigur există un motiv puternic în spatele deciziei, dar cu toate acestea nu trebuia să refuze antrenamentele.
"Harry Kane trebuia să se prezinte la antrenamentul de luni. Nu poți să nu te prezinți, trebuie să mergi și să-ți faci treaba. Cu toate acestea, am lucrat cu Harry și nu mă pot gândi la un fotbalist mai profesionist pe care l-am văzut vreodată. Deci trebuie să fie foarte enervat. S-a întâmplat ceva rău care l-a făcut să facă asta. Dar încă nu are o scuză pentru mine, trebuie să te antrenezi și să îți respecți colegii.
Premier League
Burnley - Tottenham, amânat din cauza unei furtuni de zăpadă! Imagini incredibile de pe Turf Moor
28/11/2021 LA 13:44
Dacă nu se poate ajunge la un compromis, atunci probabil va fi puțin haos timp de câteva săptămâni, deoarece Harry vrea clar să plece. Trebuie să fie un motiv masiv în spate, totul depinde de ce s-a convenit. Harry trebuie să se întoarcă repede și să alerge pe teren cu colegii săi. Oricât arvrea să plece. Sunt jucători profesioniști care îl privesc, el este un simbol al acelui club și în această țară", a declarat Neville, potrivit Daily Mail.

HARRY KANE NU ARE DE GÂND SĂ SE MAI ÎNTOARCĂ LA TOTTENHAM

Conform The Athletic, Harry Kane nu are de gând să se mai antreneze sau să mai joace pentru Tottenham vreodată.
Potrivit lui Charlie Eccleshare de la The Athletic, Harry Kane a vorbit cu un jucător de la Manchester City și i-a spus că își dorește să evolueze la echipa lui Pep Guardiola. Mai mulți oameni de la City sunt la curent cu toate aceste informații și știau încă din weekend că atacantul englez nu are de gând să se prezinte la antrenamentele lui Spurs.
Conform SkySports, City a făcut o ofertă oficială în valoare de aproximativ 116 milioane de euro pentru a-l aduce pe căpitanul Angliei pe Etihad Stadium.
Dorința lui Kane de a pleca doar s-a intensificat după încă un sezon fără trofee în nordul Londrei.
Sezonul 2021/2022 din Premier League va începe în luna august iar întreaga stagiune va fi transmisă în direct pe Eurosport.
Premier League
Antonio Conte, mână de fier la Tottenham! Un jucător a dezvăluit ce alimente a interzis italianul
26/11/2021 LA 10:17
UEFA Europa Conference League
Antonio Conte, discurs manifest după prima înfrângere pe banca lui Tottenham: "Nu sunt magician"
25/11/2021 LA 22:53