Manchester City și Liverpool nu au pierdut deloc timpul și s-au mișcat rapid pe piața transferurilor. Dacă Manchester City l-a adus pe Etihad pe Erling Haaland de la Borussia Dortmund, pe Anfield a sosit în această vară Darwin Nunez de la Benfica, în ceea ce este cel mai scump transfer din istoria clubului.
Nu se poate spune același lucru și despre Manchester United. Echipa de pe Old Trafford are un nou antrenor din această vară, în persoana lui Erik ten Hag, fostul antrenor de la Ajax, dar nu a reușit momentan să aducă vreun jucător.
Până acum, Manchester United s-a despărțit de câțiva jucători precum Nemanja Matic, Paul Pogba, Jesse Lingard sau Juan Mata, fanii așteptând acum ce jucători va aduce echipa pentru a înlocui fotbaliștii de care United s-a despărțit recent.
Premier League
Unde poate ajunge Ronaldo în această vară? Cinci destinații posibile ale portughezului
IERI LA 06:40
Citește și:

Gary Neville crede că United a rămas în urma lui City și Liverpool

Chiar dacă încă este devreme, perioada de transferuri urmând să fie deschisă pentru alte două luni și jumătate, Gary Neville consideră că fosta sa echipă a rămas în urmă față de cele două rivale.
Fostul căpitan de la Manchester United crede că Erik ten Hag are nevoie de jucători noi cât mai repede pentru a avea timpul necesar să construiască o echipă cu adevărat competitivă:
"Știu că e devreme în perioada de transferuri, dar este îngrijorător că United se chinuie să facă treabă. Celelalte echipe par pregătite, în timp ce United nu se mișcă deloc. Erik ten Hag are nevoie de grupul său de jucători cât mai repede pentru a construi echipa. Dacă îi aduci târziu, o să îi fie mult mai greu. Sper să se întâmple în curând asta", a scris Gary Neville pe contul său de Twitter.
Nemanja Matic a semnat deja cu AS Roma, acolo unde îl va avea ca antrenor pe Jose Mourinho, acesta lucrând cu portughezul și la Chelsea și Manchester United, în timp ce Paul Pogba este foarte aproape de revenirea la Juventus.
Reunirea lotului lui Manchester United va avea loc pe data de 27 iunie.
Premier League
Cristiano Ronaldo vrea să plece de la United! Vrea trofee, iar pe Old Trafford bate vântul de 5 ani!
03/07/2022 LA 07:26
Premier League
Cristiano Ronaldo a cerut clubului Manchester United să-l lase să plece! Motivul portughezului
02/07/2022 LA 16:14