Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Guardiola, dispus să-l transfere pe fotbalistul de care Barcelona nu e mulțumită! Pe cine vrea la City

Bianca Dumitru

Actualizat 26/10/2021 la 16:38 GMT+3

Startul prost de sezon al Barcelonei i-ar putea determina pe oficialii clubului să se despartă de mai mulți jucători care până acum ar fi fost printre 'protejați'. Pep Guardiola ar vrea să profite de această situație și și-a exprimat interesul pentru Frenkie de Jong, care este dorit, printre altele, și de Bayern.

Pep Guardiola - Manchester City

Credit imagine: Getty Images

Ținând cont de începutul slab de sezon, Barcelona s-ar putea despărți în următoarea perioadă de mai mulți jucători care ar fi fost, până acum, pe o listă a 'protejaților'. Unul dintre aceștia este Frenkie de Jong, care nu a reușit să se impună drept unul dintre liderii centrului terenului după plecarea lui Lionel Messi la PSG.
În cazul în care olandezul nu va reuși să impresioneze până la finalul acestui sezon, catalanii ar vrea să-l transfere în vară, în speranța că vor obține o sumă importantă de bani în schimbul lui.
Potrivit jurnaliștilor de la calciomercato.com, Pep Guardiola ar fi dispus să-l aducă pe De Jong la Manchester City, antrenorul campioanei Angliei fiind convins că mijlocașul de 24 de ani poate deveni unul dintre cei mai importanți jucători ai echipei sale.
Olandezul este dorit, însă, și de Bayern Munchen, care și-ar mai dorit și în trecut să-l convingă pe Frenkie de Jong să semneze. Nici bavarezii, nici englezii nu ar ezita să plătească o sumă mare de bani în schimbul fotbalistului, dar rămâne de văzut dacă prestațiile sale se vor îmbunătăți și dacă Barcelona va decide să se despartă de el sau nu.

La ce fotbaliști vrea să renunțe Guardiola

Pep Guardiola a obținut performanțe remarcabile cu Manchester City în ultimele sezoane, câștigând de 3 ori titlul în Premier League în ultimii 4 ani. În mare, managerul iberic s-a bazat pe același nucleu de jucători, dar acesta simte că mulți dintre ei nu mai pot ajuta foarte mult echipa și e gata să schimbe liniile.
Kun Aguero a devenit emblematic pentru gruparea de pe Etihad, dar Guardiola a renunțat la el fără nicio remușcare în momentul în care randamnentul său a scăzut. Presa engleză scrie că Pep va proceda la fel și în cazul altor fotbaliști reprezentativi pentru City în ultimii ani.
Conform eurosport.co.uk, Raheem Sterling, Bernardo Silva și Riyad Mahrez au deja bagajele făcute și ar putea pleca chiar în perioada de mercato din iarnă. Sterling a afirmat deja că și-ar dori să joace într-un alt campionat dacă nu va primi mai multe minute la City, iar acest lucru e greu de crezut că se va întâmpla în condițiile în care Foden, Ferran Torres și Grealish sunt apți de joc. La fel stau lucrurile și în cazurile lui Mahrez sau Bernardo Silva, care și-ar putea încheia și ei aventura la City mai devreme decât era de așteptat.
De altfel, Guardiola a declarat că nu poate garanta niciunui jucător locul de titular și a lăsat să se înțeleagă că nu se va opune unor plecări dacă anumiți jucători consideră că acest lucru este benefic pentru ei.
LG îți aduce mai aproape transmisiunile Eurosport din sporturile de iarnă.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Subiecte asemănătoare
Distribuie acest articol
Promo
Promo