de ANDREI NICOLAE
Gundogan se află într-o formă bună în acest sezon, turcul reușind să marcheze opt goluri și să ofere șase pase decisive în 35 de partide în tricoul "cetățenilor". Mijlocașul a vorbit pentru un canal de sport din țara sa natală, Tivibu Spor, despre partida de totul sau nimic din weekend:
"Liverpool este una dintre cele mai bune echipe din lume în prezent. Au ajuns la o formă incredibilă. Meciul din campionat va fi greu. Vrem să câștigăm împotriva lor acasă. Va fi un meci între două echipe de același nivel.
Premier League
Kevin de Bruyne a fost votat jucătorul sezonului în Premier League. Clubul select în care a intrat
ACUM 4 ORE
Nu trebuie să facem greșeli. Sunt o echipă eficientă pe contraatac. Noi suntem o echipă căreia îi place să joace cu mingea la picior. Dacă le permitem să ne ia mingea, pot să ne pedepsească. Trebuie să avem grijă."
Gundogan are zece partide jucate împotriva echipei de pe Anfield, iar bilanțul nu îl avantajează pe turc. Mijlocașul a obținut patru victorii și a pierdut de cinci ori în fața lui City, iar o partidă s-a încheiat la egalitate. Una dintre cele zece partide a avut loc în momentul în care Gundogan era jucătorul lui Dortmund, iar echipa din Germania o întâlnea pe Liverpool într-un sfert de finală dramatic în Europa League.
Liverpool s-a impus atunci cu scorul de 4-3 pe Anfield, grație unui gol înscris de Lovren în ultimele minute. Echipa de pe Anfield a mers până în finală în acel an, însă au fost învinși de Sevilla, specialista Europa League.

City și Liverpool, într-o luptă dramatică

Echipa lui Guardiola se află pe primul loc în Premier League, la o diferență de un singur punct de "cormorani", care au reușit să recupereze o diferență mare de puncte de la începutul anului. La 1 ianuarie 2022, City avea 12 puncte avans față de trupa lui Klopp, care avea însă două meciuri în minus.
Liverpool este pe val după ce a obținut a zecea victorie la rând în campionat, după duelul cu Watford. Trupa lui Klopp s-a impus de asemenea și în disputa cu Benfica de aseară în sferturile Champions League. City a început din nou un șir de victorii, după cea cu Southampton, din FA Cup, Burnley, din campionat și Atletico Madrid, în cea mai importantă competiție intercluburi.
Liverpool și Manchester City se întâlnesc duminică, de la ora 18:30, într-o partidă de totul sau nimic pentru ambele tabere.
Premier League
Câți bani încasează fiecare club din Premier League pentru locurile ocupate la finalul sezonului
ACUM 6 ORE
Premier League
Phil Foden, cel mai bun tânăr jucător din Premier League
ACUM 6 ORE