Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Haaland a declanșat nebunia pe piața sponsorizărilor! Suma amețitoare cu care e ademenit norvegianul

Nicu Savin

Publicat 15/05/2022 la 14:22 GMT+3

Erling Haaland va avea un salariu regesc la Manchester City, dar transferul în Premier League îi va aduce cu siguranță câștiguri enorme atacantului și din contractele de publicitate. Presa engleză scrie că 3 mari companii de article sportive se bat pentru a încheia o colaborare pe termen lung cu norvegianul.

Haaland wird Borussia Dortmund im Sommer wohl verlassen

Credit imagine: SID

Erling Haaland a semnat pe o perioadă de 5 ani cu Manchester City și va fi unul dintre cei mai bine plătiți jucători din Premier League. Norvegianul va avea un salariu săptămânal de 385.000 de £ pe săptămână, dar veniturile sale vor fi serios rotunjite de contractele de publicitate.
Până de curând, atacantul i-a reprezentat pe americanii de la Nike, care îi ofereau 1 milion de £ pe an, dar înțelegerea a expirat, iar toate marile companii de articole sportive se bat pentru a încheia un contract cu starul.
Citește și:

Haaland, motiv de dispută între marile companii de articole sportive

Conform presei engleze, Nike a ieșit din cursă, deoarece Puma și Adidas pun la bătaie mult mai mulți bani pentru ca Haaland să le promoveze imaginea. Cei de la Puma ar avea prima șansă, deoarece sunt și sponsorul principal al celor de la City. În 2019, clubul de pe Etihad a încheiat un contract de 650 de milioane de £ cu Puma, pe o perioadă de 10 ani. Atacantul este ademenit cu un contract pe aceeași perioadă, cu o valoare totală de 50 de milioane de £.
Cei de la Adidas nu vor renunța prea ușor și e de așteptat să pluseze. Motivul principal este că Mbappe are deja un contract pe termen lung cu Nike, iar compania germană nu concepe să nu aibă măcar unul dintre cei doi jucători care se presupune că vor domina fotbalul în următorii ani.
Marile companii au obișnuit în ultima vreme să-și împartă marile vedete din fotbalul mondial și din sport în general. Spre exemplu, Neymar a semnat un contract de 23 de milioane de £ cu Puma, Messi ia 18 milioane de £ de la Adidas, iar Cristiano Ronaldo primește 15 milioane de £ de la Nike.
Dacă Haaland își va continua ascensiunea la City, e de așteptat ca acesta să-i eclipseze pe cei 3 mari fotbaliști în privința contractelor de publicitate, mai ales că aceștia se apropie de finalul carierei.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo