De săptămâna trecută, un consorțiu din Arabia Saudită este noul proprietar al echipei Newcastle United. Consorțiul, care este susținut de Prințul din Arabia Saudită, Mohammad Bin Salman, al doilea cel mai important om din țară, are o avere estimată la 320 de miliarde de lire sterline (peste 377 de miliarde de euro). Astfel, Newcastle a devenit clubul cu cei mai bogați patroni din prima ligă engleză.
Arabii vor să transforme clubul de pe St. James Park într-o adevărată forță a Europei. Noii proprietari au făcut deja planul pentru întărirea echipei, iar "coțofenele" ar putea transfera chiar din iarnă o serie de jucători cu nume grele în fotbalul european.
Noii patroni ai lui Newcastle vor să aducă și un antrenor de top în locul lui Steve Bruce, oficialii clubului de pe St. James Park având o listă importantă de nume din care vor încerca să găsească o variantă optimă pentru echipa al cărei obiectiv va fi accederea în cupele europene în următoarele sezoane.
Premier League
Newcastle încearcă să dea lovitura în ianuarie! Un triplu campion cu City, pe lista "coțofenelor"
27/11/2021 LA 10:02
https://i.eurosport.com/2021/10/12/3235745.png

Ce buget de transferuri va avea Newcastle în următorii ani

În ciuda averii impresionante a arabilor care au cumpărat clubul, Newcastle nu va avea un buget foarte mare de transferuri pentru următorii 4 ani. Potrivit publicației The Telegraph, noii proprietari ai echipei de pe St. James Park vor cheltui doar 100 de milioane de lire (circa 118 milioane de euro) pentru aducerea de jucători, arabii având alte planuri de investiții.
Aceștia vor să aloce sume importante de bani pentru dezvoltarea tinerilor fotbaliști, modernizarea facilităților și aducerea unui director sportiv care să aibă o perspectivă pe termen lung.
Acest anunț al presei din Anglia ar putea fi ca o lovitură pentru suporterii lui Newcastle, care se așteptau ca, după sosirea arabilor la club, acesta să beneficieze de investiții masive în transferuri, așa cum s-a întâmplat la Manchester City și Chelsea, unde șeicul Mansour și omul de afaceri Roman Abramovich au plătit sume uriașe pentru a întări loturile echipelor lor.
UNDE POATE AJUNGE NEWCASTLE, CU NOII PATRONI?
În acest moment, Newcastle este penultima în clasamentul din Premier League după 7 etape, având doar 3 puncte. Următorul meci este programat duminică, în compania celor de la Tottenham, de la ora 18:30. Partida va fi transmisă în direct și în exclusivitate pe Eurosport 1 și Eurosport Player.
https://i.eurosport.com/2021/10/11/3235340.jpg
Premier League
Chelsea i-a găsit înlocuitorul perfect lui Ziyech! Ofertă de 100 de milioane de €
25/11/2021 LA 10:25
Premier League
Ce a ajuns United! Steve Bruce s-a auto-propus antrenor, iar conducerea ia în calcul serios varianta
22/11/2021 LA 09:59