Villareal și Tottenham s-au înțeles pentru transferul lui Pau Torres, în schimbul a 55 de milioane de euro. Chiar dacă "submarinul galben" a acceptat oferta, fotbalistul a luat o decizie incredibilă și a refuzat transferul.
Oferta a fost una foarte bună atât pentru club, cât și pentru jucător. Potrivit spaniolilor de la Marca, acestuia I s-a oferit un salariu de 10 ori mai mare decât la Villareal, ce ar însemna aproape 8 milioane de euro pe an. Dar acestuia nu i-a păsat de partea financiară și a declarat că își dorește un transfer doar la o echipă mare.
În plus, vrea să-și îndeplinească un vis din copilărie și să joace în Champions League cu Villareal, clubul care l-a crescut.
Premier League
S-a anunţat programul Campionatului Mondial al Cluburilor. Chelsea îşi amână două etape
ACUM 7 ORE
Pau Torres a evoluat 44 de partide în sezonul trecut, la Villareal, și a reușit 3 goluri și 2 assist-uri.
Villareal a pierdut recent Supercupa Europei, în fața celor de la Chelsea. Englezii s-au impus la loviturile de departajare și au cucerit marele trofeu.
Villarreal a cucerit trofeul Europa League, câștigând în ultimul act al competiției în fața celor de la Manchester United, tot la loviturile de departajare.
https://i.eurosport.com/2021/08/09/3199163.png

AS ROMA S-A ÎNȚELES CU CHELSEA PENTRU TRANSFERUL LUI TAMMY ABRAHAM

Chelsea tocmai l-a transferat pe Romelu Lukaku pentru suma de 115 milioane de euro și acum au acceptat să se despartă de Tammy Abraham. Englezii s-au înțeles cu AS Roma pentru suma de 40 de milioane de euro plus alte bonusuri, pentru un transfer permanent.
Deși inițial mutarea era în stand-by, deoarece Tammy Abraham nu acceptase încă transferul, fotbalistul și-a dat acordul într-un final.
Atacantul englez în vârstă de 23 de ani a jucat tot mai puțin la Chelsea, după ce Thomas Tuchel l-a înlocuit pe Frank Lampard. Iar în acest sezon șansele de a prinde echipa sunt și mai mici, având în vedere transferul belgianului Romelu Lukaku.
În ciuda timpului său limitat de joc în a doua jumătate a sezonului trecut, Abraham a încheiat anul competițional ca golgheter la Chelsea, cu 12 goluri și 32 de apariții.
După accederea în fazele eliminatorii din Champions League, Abraham nu a mai bifat nici o apariție și nu a contribuit la cucerirea trofeului.
Premier League
Dezbatere aprinsă în Anglia, după ce Cristiano Ronaldo nu a fost titularizat în meciul cu Chelsea
ACUM 9 ORE
Premier League
Guardiola îşi vede visul împlinit: ia gratis "mijlocaşul perfect", pe care îl voia de la Barcelona
ACUM 9 ORE