Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Jack Grealish știe ce trebuie să îmbunătățească în jocul său: "Trebuie să fiu mai egoist"

Alex Masgras

Publicat 15/04/2022 la 16:01 GMT+3

Jack Grealish, mijlocașul adus la Manchester City pentru 100 de milioane de lire sterline, este nemulțumit de numărul de goluri și pase decisive din acest sezon de Premier League. Englezul este conștient că își ajută echipa, chiar dacă cifrele nu o arată, și crede că ar putea deveni mai egoist atunci când se află în posesia balonului.

Jack Grealish

Credit imagine: Getty Images

Jack Grealish este conștient de faptul că trebuie să devină mai egoist pentru a marca mai mult în tricoul lui Manchester City, echipă care a plătit 100 de milioane de lire sterline vara trecută pe el. În vârstă de 26 de ani, Grealish are în cont doar două goluri și două pase de gol în Premier League.
Acest lucru îl nemulțumește pe mijlocașul englez, care își dorește să contribuie mai mult atunci când evoluează în tricoul lui City. Cu toate acestea, Pep Guardiola s-a declarat mulțumit de prestațiile lui Grealish, chiar dacă nu reușește să marcheze sau să paseze decisiv prea des:
"Evident, ca jucător de atac, îți dorești goluri și pase de gol. Știu sigur că ar trebui să am mai multe pase de gol. În ceea ce privește golurile, cred că trebuie să ajung în poziția de a marca ceva mai mult, dar sunt conștient că nu este numai despre goluri și pase de gol. Sunt meciuri importante pe care le-am câștigat și simt că am contribuit.
Am stat de vorbă cu antrenorul și cei care se ocupă cu analiza jucătorilor de la City, mi-au arătat statisticile unui jucător de atac care nu sunt goluri sau pase de gol, ci pase în ultima treime, pase reușite, lucruri de genul acesta, unde m-am descurcat destul de bine.
Probabil că ar trebui să devin mai egoist. Dar cum am mai spus, nu mă consider un jucător egoist. Dacă este cineva într-o poziție mai bună decât mine, o să îi pasez. Îmi place sentimentul oferit de o pasă de gol. Jucătorii vin la tine și îți mulțumesc, e foarte plăcut", a declarat Grealish pentru BBC Sport.
Citește și:

Grealish a avut emoții la primul antrenament la Manchester City

După EURO 2020, Manchester City a plătit 100 de milioane de lire sterline celor de la Aston Villa pentru Jack Grealish, în ceea ce este cel mai scump transfer între două echipe din Premier League. Atunci când a avut primul antrenament la noua sa echipă, Grealish a avut emoții:
"Cele mai multe emoții le-am avut la primul antrenament. Nu erau fani sau ceva, doar ceilalți jucători. Dacă dădeam o pasă greșită, ceilalți jucători ar fi spus «100 de milioane? Și nici nu poate da o pasă?». Acest lucru nu mă afectează, vreau doar să impresionez antrenorul și toți acești jucători alături de care evoluez", a mai spus Grealish.
După ce s-a calificat în semifinalele UEFA Champions League la mijlocul săptămânii, Manchester City o va întâlni din nou pe Liverpool, la mai puțin de o săptămână de la partida din Premier League. Cele două se vor întâlni în semifinalele FA Cup, pe stadionul Wembley.
picture

Manchester City - Liverpool 2-2. Rezumatul unui meci de colecție

În campionat, Manchester City este lider și are un punct avans față de Liverpool.
Turneul ATP de la Monte Carlo e în direct, în fiecare zi, pe Eurosport 2 și Eurosport Player.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Subiecte asemănătoare
Distribuie acest articol
Promo
Promo