Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

John Terry s-a întors la Chelsea. Ce funcție va ocupa fostul mare jucător al londonezilor

Nicu Savin

Publicat 29/12/2021 la 15:19 GMT+2

Chelsea a anunțat că John Terry va ocupa funcția de antrenor part-time în cadrul academiei clubului, la 4 ani distanță după ce a părăsit clubul din postura de jucător.

Aston Villa assistant coach John Terry

Credit imagine: Getty Images

Articol scris de Viviana Moraru
John Terry, în vârstă de 41 de ani, revine în cadrul clubului la care a cunoscut succesul, dar de data această ocupându-se de academia "albaștrilor", având un rol de consultant-antrenor. Terry încearcă să câștige cât mai multă experiență, înainte de a accepta provocarea de a prelua o echipă, ca manager.
După retragerea din activitatea de jucător profesionist de fotbal, Terry a lucrat în staff-ul lui Dean Smith la Aston Villa, timp de trei ani, despărțindu-se anul acesta de formația de pe Villa Park. Acum, englezul se va ocupa de baza de pregătire de la Cobham a celor de la Chelsea, fiind mai mult decât fericit să se întoarce acasă.
Citește și:

John Terry revine pe Stamford Bridge

Terry va avea și un rol consultativ în cadrul academiei, ajutând talentele clubului să se dezvolte.
"Legenda albaștrilor va lucra cu jucătorii tineri, precum și cu staff-ul tehnic, în programul nostru de dezvoltare a tinerilor, împărtășind vasta experiență dobândită în urma carierei sale de jucător, timp de 20 de ani, precum și cea căpătată în perioada recentă ca antrenor-asistent la Aston Villa", declară clubul într-un comunicat legat de revenirea lui Terry.
John Terry, fostul căpitan al naționalei Angliei, i-a anunțat pe fanii lui Chelsea de venirea sa pe Stamford Bridge: "Sunt încântat să anunț că mă întorc acasă și voi prelua un rol de consultant în cadrul academiei lui Chelsea. Pe lângă antrenamentele din teren, voi fi implicat în discuții și în îndrumarea jucătorilor noștri'', a scris englezul pe contul său de Twitter.
Premier League 28,29, 30 decembrie 2021 - program Eurosport
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo