Liverpool a învins-o sâmbătă după-amiază pe Aston Villa, cu scorul de 1-0, într-un meci din a 16-a etapă a Premier League. După meci, Jurgen Klopp a vorbit despre posibilitatea ca Steven Gerrard, care a revenit pe Anfield, să-i ia locul pe banca tehnică a 'cormoranilor'.
Klopp a spus că a fost ciudat să-l vadă pe noul antrenor al celor de la Aston Villa în tabăra adversă și a reiterat faptul că i-ar plăcea ca Gerrard să fie succesorul său la cârma lui Liverpool.
"Partea bună este că nu am nicio problemă cu genul ăsta de discuții. Nu voi fi aici pentru totdeauna, așa că mi-ar plăcea ca în locul meu să vină Stevie! Dar nu, nu m-am simțit sub presiune. Gerrard este, evident, un antrenor bun. A fost foarte ciudat să-l întâlnesc înainte de meci, alături de alți membri din staff-ul tău. Ei fac ceea ce fac și totul este în regulă", a spus Klopp, citat de Mirror.
Fotbal
Absențele lui Salah și Mane, resimțite pentru Liverpool în egalul cu Arsenal din Cupa Ligii Angliei
IERI LA 15:25
Antrenorul 'cormoranilor' a comentat și modul în care Liverpool și-a adjudecat victoria în fața celor de la Villa, arătându-se mulțumit de modul în care au luptat jucătorii săi.
"În primele 75 de minute am văzut un fotbal incredibil. E greu. Adversarii s-au apărat compact. Au arătat foarte bine, noi am jucat în spațiile în care am vrut să jucăm, dar nu am reușit să finalizăm, ceea ce a fost complicat.
Am ieșit pe teren în repriza secundă și am știut că trebuie să continuăm și să ne îmbunătățim în câteva momente. Nu am fost suficient de calmi, dar am continuat. Am marcat din penalty, apoi ne-am relaxat prea mult și jocul a fost deschis inutil. Ca o durere de dinți! Nimeni nu are nevoie de asta. Sunt zone pe care trebuie să îmbunătățim chiar și atunci când câștigăm, ceea ce este bine", a adăugat tehnicianul.

Liverpool – Aston Villa 1-0. "Cormoranii", victorie pe Anfield cu trupa lui Steven Gerrard

Citește și:

Steven Gerrard, nemulțumit de arbitraj

Steven Gerrard a revenit pe Anfield în calitate de adversar, dar a avut parte de o primire ovațională din partea fanilor echipei pentru care a scris istorie ca fotbalist.
Aston Villa a făcut un meci bun contra lui Liverpool, dar a părăsit terenul învinsă. Mohamed Salah a marcat singurul gol al întâlnirii în minutul 67, transformând un penalty destul de controversat.
La finalul întâlnirii, Steven Gerrard a avut un discurs acid la adresa arbitrajului, considerând că echipa sa a fost dezavantajată. Totuși, fostul antrenor al lui Rangers a admis că Liverpool este o echipă superioară, dar e convins că elevii săi ar fi putut scoate mai mult din acest meci.
"Cred că Liverpool a fost mai bună în ceea ce privește jocul general. Stilul lor a fost mai bun decât al nostru, dar ne-am descurcat atât de bine să-i ținem departe de poarta noastră pentru perioade lungi. În cele din urmă jocul a fost decis de un penalty.
Au fost două faze de penalty în joc, Liverpool l-a primit pe al lor, dar dacă te uiți atent la fază, Salah îl faultează primul pe Mings. La Danny Ings nu s-a dictat penalty, de ce? Aș vrea să am răspuns la această întrebare, dar, din păcate, nu îl am.
Este întotdeauna greu de acceptat când pierzi astfel de meciuri. Știam că va fi foarte greu. Trebuie să alergi enorm în primele 20-25 de minute împotriva unor astfel de echipe.Am terminat jocul mai puternici, cu mai multă îndrăzneală și cu câteva ocazii bune. Aș fi vrut să schimb în ofensivă mai repede, dar trebuie să fii atent, pentru că Liverpool poate să înscrie repede golul 2, 3 sau 4. Am pierdut în urma unui penalty acordat ușor", a spus Gerrard.
https://i.eurosport.com/2021/12/10/3269121.jpg
Premier League
Ronaldo s-a accidentat din nou. United tremură în așteptarea verdictului medicilor
14/01/2022 LA 09:16
Premier League
Salah a explicat cum i-a schimbat viața decizia lui Mourinho de a nu-l mai folosi la Chelsea
12/01/2022 LA 13:18