Liverpool luptă pe 4 fronturi în acest sezon, dar principalul obiectiv este recucerirea titlului în Premier League. "Cormoranii" vor lupta probabil cu Chelsea și Manchester City pentru trofeu, dar vor avea un mare handicap în luna ianuarie, când Naby Keita, Mohamed Salah și Sadio Mane vor pleca la Cupa Africii, competiție care va avea loc între 9 ianuarie și 6 februarie.
Jurgen Klopp încearcă să găsească soluții pentru perioada respectivă și le-a transmis oficialilor să realizeze un transfer în perioada de mercato din iarnă. Conform Daily Mail, managerul german îl dorește la Liverpool pe Luis Diaz, atacantul de bandă al celor de la FC Porto.
Acesta a fost integralist în ambele meciuri dintre Porto și Liverpool din actuala ediție din Champions League și chiar dacă nu a marcat i-a atras atenția lui Klopp prin evoluțiile sale. Diaz are 24 de ani și joacă la Porto din 2019, când a fost transferat pentru 7,2 milioane de €. Până acum, columbianul a jucat 115 meciuri pentru portughezi și a marcat 36 de goluri, oferind și 15 pase decisive.
Premier League
OFICIAL - Rafa Benitez, dat afară de Everton. Un fost jucător legendar, aproape să îi ia locul
ACUM 18 ORE
Prețul lui Diaz nu ar trebui să reprezinte o problemă pentru un club de talia lui Liverpool, acesta fiind cotat la 25 de milioane de € de site-ul de specialitate transfermarkt.com.
Citește și:

Jurgen Klopp, criticat pentru comentariile despre Cupa Africii

Cu câteva zile în urmă, Jurgen Klopp a făcut o declarație care a stârnit un val de controverse în Anglia și nu numai. Vorbind despre Cupa Africii, germanul a spus că aceasta este o "competiție mică". Multă lumea considerat jignitoare pentru continentul african această afirmație, dar Klopp a explicat că nu a dorit să aducă vreo ofensă și a insistat că vorbele i-au fost greșit interpretate pentru că un este un vorbitor nativ de engleză și s-a exprimat lacunar.
Ojora Babatunde, jurnalist OJB Sports, chiar i-a cerut lui Klopp să își ceară scuze pentru comentariile făcute, în timp ce germanul s-a apărat, spunând că nu are de ce să facă acest lucru.
"Nu la asta m-am referit, pe bune? Nu a fost nici cel mai mic gând al meu să spun despre Cupa Africii pe Națiuni că este un turneu mic sau că Africa este un continent mic, nici pe departe. Dacă te uiți la toată conferința poți înțelege, dacă ai vrea, pentru că s-a spus că nu vor mai fi pauze internaționale până în martie.
Eu am spus că 'mai este un mic turneu în ianuarie', dar nu înseamnă că este un turneu mic. Eu scoteam în evidență că mai este un turneu. E ironic, chiar e un turneu mare, ne pierdem cei mai buni jucători.
Eu nu sunt vorbitor nativ de limba engleză, dar dacă m-ai înțeles greșit, poți să faci asta oricând. Eu știu că nu aș gândi niciodată așa, nu înțeleg de ce ai înțeles asta, să fiu sincer. Nu a fost intenția mea, dar ai vrut să faci un subiect din asta, ceea ce nu este ok deloc", a încheiat Jurgen Klopp.", a spus Jurgen Klopp.
LG îți aduce mai aproape transmisiunile Eurosport din sporturile de iarnă.
https://i.eurosport.com/2021/11/23/3259001.jpg
Premier League
Se "trezeşte" Liverpool! Klopp e gata să plătească o sumă impresionantă pentru "Firmino al Franţei"
ACUM 21 ORE
Fotbal
Absențele lui Salah și Mane, resimțite pentru Liverpool în egalul cu Arsenal din Cupa Ligii Angliei
14/01/2022 LA 15:25