Mijlocaşul, locul 8 în ierarhia Balonului de Aur 2021, nu a mai jucat din primul minut pentru "cetăţeni" de la derby-ul local cu Manchester United, câştigat pe 7 noiembrie pe Old Trafford.
"Kevin revenea în cea mai bună formă când a fost lovit de coronavirus. Cei care au avut Covid au fost complet storşi după aceea", a spus Guardiola.
Premier League
Arsenal a pus ochii pe un jucător de la Nottingham Forest, după eliminarea din FA Cup
ACUM 11 ORE
De Bruyne a avut probleme la începutul sezonului din cauza unei accidentări la gleznă, suferite în timpul EURO 2020. Primul său meci în actualul sezon la echipa de club a fost la începutul lui septembrie.

Kevin de Bruyne trebuie să lupte pentru un loc de titular, anunță Pep Guardiola

"Încetul cu încetul, a avut din nou minute de joc, iar mâine va fi titular", a continuat antrenorul spaniol, care l-a introdus pe mijlocaşul său vedetă în repriza a doua a meciului de campionat de sâmbătă cu Watford.
"Kevin trebuie să revină şi să lupte pentru a recâştiga un loc de titular, la fel ca orice alt jucător. Trebuie de asemenea să-şi demonstreze că este din nou competitiv", a adăugat Guardiola.
Înaintea meciului de la Leipzig, Manchester City este deja sigură de calificarea în optimile de finală ale Ligii Campionilor din postura de câştigătoare a Grupei A. În weekend-ul trecut, echipa lui Pep Guardiola a redevenit pe primul loc și în Premier League, profitând de pasul greșit al echipei Chelsea la West Ham United.
LG îți aduce mai aproape transmisiunile Eurosport din sporturile de iarnă.
Sursa: Agerpres
https://i.eurosport.com/2021/12/06/3267260.jpg
Premier League
Îl pierde Liverpool pe Mo Salah? Clubul, "nepregătit" pentru cerințele salariale ale egipteanului
ACUM O ZI
Premier League
Conflictul Tuchel – Lukaku, pe cale să explodeze iar. Managerul și-a criticat jucătorul
IERI LA 16:41