Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Lampard, celebrare inedită. Managerul lui Everton a declarat că și-a rupt mâna după golul lui Iwobi

Nicu Savin

Publicat 18/03/2022 la 11:10 GMT+2

Everton a obținut aseară o victorie dramatică în fața celor de la Newcastle, după ce Alex Iwobi a marcat golul câștigător al partidei în minutul nouă al prelungirilor. Frank Lampard nu și-a mai putut stăpâni bucuria, iar fostul mijlocaș englez și-a rupt mâna, conform declarațiilor sale făcute după fluierul final.

Frank Lampard

Credit imagine: Getty Images

Articol scris de Andrei Nicolae
Partida dintre Everton și Newcastle a fost una incredibilă prin prinsma evenimentelor care s-au petrecut pe Goodison Park. Meciul a fost întrerupt minute bune după ce un fan s-a legat de bară pentru a protesta împotriva poluării, iar finalul meciului a adus încă un moment ciudat.
Echipa lui Lampard s-a îndepărtat la trei puncte de zona roșie a clasamentului, grație golului înscris de Iwobi în prelungiri. La finalul partidei, legenda din fotbalul englez a acordat un interviu pentru Amazon Prime și le-a arătat mâna sa, afirmând că e ruptă:
"Mi-am rupt mâna, apropo, când am celebrat. Accept asta pentru trei puncte. Nu am realizat pe moment, dar după finalul partidei, mâna mea a început să tremure.Nu-mi pasă oricum. Am vorbit deja cu el [doctorul echipei] și mi-a dat câteva pastile și probabil voi bea una sau două beri."

Frank Lampard, entuziast după victoria cu Newcastle

Managerul "caramelelor" a vorbit și despre prestația jucătorilor săi, pe care i-a lăudat pentru munca depusă: "A fost o seară fantastică, este important să punem accentul pe ea pentru că avem nevoie de nopți ca acestea, iar drumul e lung. Dar, trebuie să ne bucurăm și să realizăm ce ne-a adus rezultatul acesta, pentru că a fost spiritul, a fost colectivul. Unii jucători s-au remarcat astăzi. Seamus Coleman, căpitanul, modul în care ne-am apărat în careu. A fost un meci greu împotriva unei echipe puternice ca Newcastle și a fost vorba de spirit. Suporterii noștri au fost brilianți astăzi. La pauză am vrut să fiu pozitiv cu echipa și să folosesc atmosfera. Fanii lui Everton vor să vadă pasiune. A fost multă negativitate în jurul clubului și al fanilor săptămâna asta, dar clubul a demonstrat ce poate fi."
Lampard a discutat și despre cartonașul roșu primit de Allan, după consultarea VAR. Tehnicianul a comentat asupra deciziei lui Craig Pawson, arbitrul partidei de aseară: "Nu sunt de acord cu acel cartonaș roșu. Am avut o situație de genul cu săptămâni în urmă, în fața lui Man City. Arbitrul nu a văzut-o, a avut nevoie de ajutor de la VAR și nu a înțeles, deci a fost împotriva noastră.
De data asta, arbitrul vede, ia o decizie și dă galben, iar din ceea ce știu eu, când arbitrul vede faza și schimbă decizia trebuie să fie clar și evident că este de roșu, iar aici nu este. Este de galben? Desigur. Este un galben accentuat? Potențial."
Everton ia o pauză de la lupta pentru evitarea retrogradării și o va întâlni la finalul acestei săptămâni pe Crystal Palace, în sferturile de finală ale FA Cup.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo