Eurosport
Man United, out din cursa pentru Liga Campionilor. Arsenal vs Tottenham pentru locul 4
De
Publicat 23/04/2022 la 15:28 GMT+3
Arsenal a învins Manchester United cu scorul de 3-1 în primul joc din cadrul etapei a 34-a în Premier League, astfel că lupta pentru ultimul loc care duce în Liga Campionilor se reduce la cele două formații din nordul Londrei.
Cristiano Ronaldo (Manchester United) face à Arsenal
Credit imagine: Getty Images
Este tot mai clar că actuala stagiune se transformă într-un eșec total pentru Manchester United. Cea mai titrată echipă din istoria Premier League este pe cale să rateze și ultimul obiectiv al sezonului, o calificare în viitoarea ediție a Ligii Campionilor, după ce a fost învinsă azi de Arsenal cu 3-1, în primul joc din cadrul etapei a 34-a în Premier League.
"Diavolii roșii" aveau o singură variantă înaintea deplasării pe Emirates să mai conteze în lupta pentru locul 4, să obțină toate punctele. După un 0-4 pe Anfield în urmă cu 4 zile, Manchester United avea nevoie de o resuscitare rapidă pentru pentru a conta cu adevărat contra lui Arsenal. Acest lucru nu s-a întâmplat însă, chiar dacă Ronaldo a revenit în primul "11" și a și marcat. Echipa lui Ralf Rangnick a continuat evoluțiile modeste din ultima perioadă, iar rezultatul final a venit în consecință.
Man United, out din cursa pentru Liga Campionilor
La fel ca pe Anfield, Man United s-a văzut condusă cu 2-0 destul de devreme, după 32 de minute, în urma reușitelor lui Tavares și Saka (din penalty). O sclipire a lui Ronaldo cu care United a redus din diferență a păstrat în continuare suspandul pentru acest joc.
Mai mult, gruparea de pe Old Trafford a avut o șansă imensă de a restabili egalitatea în minutul 57. A beneficiat de un 11 metri. Surprinzător, nu Ronaldo a fost cel care a executat, ci Bruno Fernandes. Ieșit complet din formă, mijlocașul a tras în bară, iar de aici totul a curs într-o singură direcție, către poarta lui De Gea.
Granit Xhaka a înscris pentru 3-1 în minutul 70, iar zarurile au fost aruncate. Arsenal a revenit în Top 4, a ajuns la cota 60 de puncte și a eliminat practic Man United din lupta pentru Liga Campionilor. Cu 4 etape rămase la dispoziție, "diavolii roșii" sunt la 6 puncte în urma grupării de pe Emirates, "tunarii" având și un joc mai puțin disputat. Între cele două echipe se mai află și Tottenham, aflată la cota 57 de puncte și cu 2 meciuri mai puțin disputate decât Man United.
După acest joc a devenit clar că lupta pentru ultimul loc în Liga Campionilor se va da între Arsenal și Tottenham. Iar jocul direct din luna mai, programat pe terenul ceor de la Spurs, probabil că va fi decisiv.
PROGRAMUL LUI TOTTENHAM ŞI ARSENAL PÂNĂ LA FINALUL SEZONULUI
Tottenham
Arsenal
/origin-imgresizer.eurosport.com/2022/04/21/3359428.jpg)
Premier League 23, 24, 25 aprilie 2022
Credit imagine: Eurosport
Subiecte asemănătoare
Promo
Promo