Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Manchester United, decimată de accidentări! Câți jucători are Rangick la dispoziție pentru meciul cu Chelsea

Alex Masgras

Actualizat 27/04/2022 la 21:51 GMT+3

Manchester United primește vizita lui Chelsea joi seară, dar echipa are numeroase probleme de lot. La conferința de presă premergătoare partidei de pe Old Trafford, Ralf Rangnick a declarat că are doar 14 jucători apți în acest moment.

Ralf Rangnick

Credit imagine: Getty Images

Manchester United are probleme mari de lot înaintea partidei cu Chelsea de joi seară. Întâlnirea de pe Old Trafford va conta pentru etapa cu numărul 37, dar se va juca mai devreme deoarece londonezii sunt calificați în finala FA Cup, finală ce va avea loc pe 14 mai.
Acest lucru i-a nemulțumit pe cei de la United în momentul în care a fost anunțată această reprogramare, iar acum problemele acestora au devenit și mai mari. Ralf Rangnick, antrenorul interimar al lui United, a anunțat că are doar 14 jucători apți pentru partida contra lui Chelsea, după ce Harry Maguire și Jadon Sancho s-au alăturat unei lungi liste de jucători indisponibili.
Harry Maguire nu poate juca din cauza unei probleme la genunchi, în timp ce Sancho are amigdalită. Cei doi se alătură astfel lui Paul Pogba, Fred, Edinson Cavani și Luke Shaw pe lista jucătorilor indisponibili.
"Fred nu este încă disponibil. A încercat să se antreneze marți, dar am avut o discuție cu el și nu are sens, cu o problemă musculară, să riști să se accidenteze din nou. Harry Maguire are probleme la genunchi, nu s-a antrenat în ultimele zile. Mai sunt Paul, Fred, Edinson, Luke Shaw și Jadon.
Vom încerca să jucăm cu cea mai bună echipă a noastră. În acest moment avem 14 seniori apți plus cei trei sau patru juniori care vor face parte din echipă", a declarat Ralf Rangick.
picture

Arsenal - Manchester United 3-1. Rezumatul unui meci care a avut de toate

Citește și:

Manchester United, al treilea derby într-o săptămână

Pe lângă faptul că nu traversează cea mai bună perioadă, Manchester United a avut parte și de un program extrem de complicat. Săptămâna trecută, United a jucat la Liverpool (0-4) și Arsenal (1-3), iar acum va primi vizita lui Chelsea.
Matematic, United mai are șanse la locul 4, dar șansele ca "diavolii" să termine pe ultimul loc care duce în UEFA Champions League sezonul viitor sunt foarte mici.
Manchester United se află în acest moment pe locul 6, cu 54 de puncte, la 6 puncte de Arsenal, ocupanta locului 4, dar și cu o partidă disputată în plus. De partea cealaltă, Chelsea se află pe locul 3, cu 65 de puncte.
Manchester United-Chelsea este în direct și în exclusivitate joi seară de la ora 21:45 pe Eurosport 1 și Eurosport Player.
Premier League 30 aprilie - 2 mai
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Meciuri asemănătoare
Promo
Promo