Mo are 11 goluri în ultimele 9 partide pentru Liverpool și a devenit unul dintre favoriții la Balonul de Aur. A reușit să înscrie în nouă meciuri la rând în acest sezon pentru "cormorani", fiind primul fotbalist din istoria grupării care ajunge la o astfel de serie. În total, Salah are 14 goluri deja în actuala stagiune, iar Graeme Souness, legendarul fotbalist al lui Liverpool, a fost întrebat ce părere are despre acesta.
"Salah este cel mai egoist jucător pe care l-am văzut vreodată. Toți jucătorii mari au o astfel de componentă, dar la el e vorba de mai mult decât atât, e incredibil de egosit. Recordurile personale sunt cele mai importante și vedem că trage din toate pozițiile. Acest lucru îi frustrează pe colegii de la Liverpool, în special pe Mane. Dar toți acceptă asta pentru că e foarte bun", a spus Graeme Souness în The Times.
CITEȘTE ȘI:
Bundesliga
Cristiano Ronaldo s-a lovit de primul refuz după despărțirea de United! Clubul care i-a închis ușa
ACUM 9 ORE
GUARDIOLA, FAZĂ MEMORABILĂ ÎN PREMIER LEAGUE. A CHEMAT UN STEWARD LÂNGĂ EL PE BANCĂ. CE S-A ÎNTÂMPLAT

Salah, apreciat pentru egoismul său

Totuși, Souness a ținut să precizeze că egoismul lui Salah nu e nicidecum o mare problemă pentru club, dimpotrivă. Fiind atât de doritor să doboare recorduri, vârful lui Klopp e tot timpul motivat și conectat 100%. Din acest punct de vedere, conducerea lui Liverpool nu ar trebui să stea pe gânduri și ar trebui să îi prelungească înțelegerea scadentă în 2023, chiar dacă cere un salariu uriaș.
"Nu trebuie să ia ca o critică ceea ce spun, dimpotrivă. E o mașină de goluri tocmai pentru că e așa. Liverpool ar trebui să îi ofere ce vrea pentru a semna un nou contract. L-am auzit pe Klopp spunând că Mo e cel mai bun jucător din lume în acest sezon și îi dau dreptate", a mai explicat scoțianul.
Cifrele lui Salah în Premier League
  • Meciuri jucate - 166
  • Goluri - 104
  • Assisturi - 42
  • Lovituri libere transformate în gol - 1
  • Goluri din penaltyuri - 14
  • Minute jucate/gol - 129
  • Minute jucate/gol sau assist - 91
Souness este unul dintre cei mai mari mijlocași din istoria lui Liverpool. A câștigat pe Anfield 5 titluri și 3 Cupe ale Campionilor, fiind Gheata de Aur a Cupei Campionilor în 1980-1981.
LG îți aduce mai aproape transmisiunile Eurosport din sporturile de iarnă.
Premier League
Scouterii lui Liverpool, pe urmele unui star de la Cupa Mondială! Klopp, mare fan al fotbalistului
IERI LA 14:38
Premier League
Casemiro, prima reacție după plecarea lui Ronaldo de la United! "Sper să nu-i meargă bine"
27/11/2022 LA 10:37