Mikel Arteta consideră un privilegiu că va ajunge la 100 de meciuri pe banca tehnică a echipei Arsenal Londra, duminică, zi în care ''tunarii'' o întâlnesc pe Watford, în Premier League. Totodată, a admis că mai are multe de pus la punct la formaţia londoneză.
În acest sezon, managerul spaniol a avut un start sub orice critică, echipa suferint trei eșecuri în primele trei jocuri cu golaveraj 0-9! Au urmat însă 7 meciuri fără înfrângere pentru Arsenal în Premier League, iar Arteta & Co au acum o altă stare de spirit.
Premier League
Vedetele din Premier League vor să se renunțe la VAR!
02/10/2022 LA 07:47

Mikel Arteta: ''Sunt privilegiat să fiu unde sunt''

Arteta a preluat-o pe Arsenal în decembrie 2019, când l-a înlocuit pe spaniolul Unai Emery, iar ''tunarii'' au reuşit în acelaşi sezon să câştige Cupa Angliei. A urmat apoi un sezon modest, în care Arsenal a ratat cupele europene pentru prima oară în ultimii 25 de ani, după un loc opt în Premier League.
''O călătorie incredibilă şi rapidă. Multe s-au întâmplat, nu doar la clubul de fotbal, ci în toată lumea, ceea ce a avut un impact uriaş în tot ce am făcut în ultimii doi ani. Sunt privilegiat să fiu unde sunt. Mă bucur cu adevărat de această şansă şi de provocările care urmează. Totul este despre a alege un moment de impuls şi de a stabili acele baze cu care să obţinem performanţe şi rezultate, dar să construim şi sentimentul de unitate din jurul clubului nostru. Pentru mine asta este important'', a declarat Arteta, cu prilejul unei conferinţe de presă.
După un start dezastruos în acest sezon, în care ''tunarii'' au pierdut trei meciuri la rând şi au ajuns ''lanterna roşie'' în clasament, Arsenal s-a redresat şi ocupă acum locul şase, înaintea meciului de duminică. Atât după debutul din acest sezonm dar și în ediția trecută, Arteta a fost amenințat cu demiterea, dar a rezistat totuși în funcție, iar acum se gândește chiar la un Top 4.
LG iți aduce mai aproape transmisiunile Eurosport din sporturile de iarnă.
Sursa: Agerpres
https://i.eurosport.com/2021/11/01/3246924.jpg
Premier League
Erling Haaland, lăsat perplex de Guardiola! "E o nebunie, nu înțeleg cum e posibil așa ceva"
01/10/2022 LA 12:30
Premier League
Brazilianul Richarlison, explicațiile trecerii sale de la Everton la Tottenham!
17/09/2022 LA 09:47