Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Mohamed Salah vrea 500.000 de lire sterline pe săptămână pentru a rămâne la Liverpool

Andrei Nicolae

Publicat 26/10/2021 la 11:10 GMT+3

Mohamed Salah este, probabil, cel mai în formă jucător din Europa în acest moment. El mai are contract până în 2023 cu gruparea de pe Anfield, dar a precizat că și-ar dori să-și încheie cariera la această formație.

Mo Salah

Credit imagine: Getty Images

La 29 de ani, Mohamed Salah este într-o formă uluitoare la Liverpool în acest sezon. El are o medie mai bună de un gol pe meci, din moment ce a marcat deja 15 goluri în Premier League și Liga Campionilor în 12 partide susținute până acum.
Apogeul primei părți a sezonului l-a atins duminică, pe Old Trafford, când a marcat nu mai puțin de 3 goluri în derby-ul cu Manchester United, într-o victorie șocantă obținută de Liverpool cu 3-0.
picture

"Teatrul Coșmarurilor" lui Solkjaer. Rezumatul partidei United - Liverpool 0-5

Marile cluburi așteaptă orice pas greșit în negocierile dintre Mohamed Salah și Liverpool, pentru a-l "deturna" pe egiptean. El mai are contract până în 2023, iar gruparea de pe Anfield trebuie să facă încă de acum un pas pentru a-i prelungi angajamentul, altfel lucrurile se pot precipita din 2022.

Mohamed Salah a crescut presiunea pe șefii lui Liverpool

Pe lângă evoluția fabuloasă pe Old Trafford, unde a oferit și o pasă decisivă, atacantul egiptean a crescut presiunea asupra proprietarilor Fenway Sports Group, insistând că vrea să-și termine cariera la Anfield. Football Insider a citat o sursă care susține că proprietarii din SUA vor trebui să depună eforturi extreme pentru a-și păstra omul vedetă în lot și după 2023.
Șefii de pe Anfield sunt conștienți că vor trebui nu numai să îl facă pe Salah cel mai bine plătit jucător din istoria clubului pentru a-l păstra, dar și să-l catapulteze în clasamentul mondial al câștigătorilor. Sursa citată spune că Ramy Abbas, reprezentantul jucătorului, solicită un contract în valoare de 500.000 de lire sterline pe săptămână pentru atacant.
Liverpool a făcut o adevărată demonstrație de forță pe terenul lui Manchester United
Pretențiile sunt întărite de evoluțiile din ultima vreme. Mo Salah a marcat în 10 meciuri consecutive pentru Liverpool. Privirile se va îndrepta acum spre Boston, unde vor fi luate deciziile cheie cu privire la cât de departe va ajunge clubul pentru a-și păstra vedeta. Un acord între cele două părți este încă departe.
Deocamdată, Liverpool a convenit o serie de noi acorduri la începutul sezonului, inclusiv prelungiri de contract pentru Virgil van Dijk, Alisson Becker, Jordan Henderson, Fabinho, Trent Alexander-Arnold și Andrew Robertson.
Mohamed Salah a trecut de 100 de goluri în Premier League și a devenit cel mai bun marcator din Africa din istoria întrecerii, depășindu-l pe Didier Drogba.
LG iți aduce mai aproape transmisiunile Eurosport din sporturile de iarnă.
Programul transmisiunilor Eurosport în etapa a 10-a din Premier League
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Subiecte asemănătoare
Distribuie acest articol
Promo
Promo