Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Newcastle poate să își ia gândul de la Zidane! Ce ofertă așteaptă fostul antrenor al lui Real Madrid

Nicu Savin

Publicat 15/10/2021 la 11:47 GMT+3

Newcastle va deveni o forță în Premier League și în Europa, cel puțin așa susțin miliardarii saudiți care au cumpărat echipa. Banii nu par a fi o problemă pentru aducerea unui antrenor de clasă și a unor fotbaliști pe măsură. Surse din presa engleză au scris că Zinedine Zidane ar fi printre managerii doriți pe St. James Park, dar francezul are cu totul alte planuri.

Zinedine Zidane

Credit imagine: AFP

Newcastle a devenit peste noapte subiectul a sute de materiale în toată presa internațională. Consorțiul saudit care a achiziționat recent clubul anunță investiții uriașe, care dacă se vor concretiza vor transforma echipa de pe St. James Park într-o forță în foarte scurt timp.
Primul pas va fi aducerea unui antrenor consacrat, zilele lui Steve Bruce pe banca "coțofenelor" fiind numărate. Antonio Conte și Zinedine Zidane sunt poate cele mai răsunătoare nume de antrenori care nu au angajament momentan, iar șefii lui Newcastle sunt gata să spargă banca pentru a-i convinge să preia echipa.
Totuși, șansele care vreunul dintre ei să ajungă la Newcastle sunt infime. Conte își dorește să preia o echipă deja consacrată, cu care poate face performanță imediat, și nu să se înhame la un proiect lung, în care va trebui să construiască totul aproape de la zero.
Citește și:

Zidane nici nu se gândește să o preia pe Newcastle

Potrivit jurnaliștilor de la Mirror, nici Zidane nu este atras de banii saudiților de la Newcastle și nu ia în calcul o astel de variantă. Francezul care a făcut istorie pe banca Realului în Champions League are cu totul alte planuri. "Zizou" visează să antreneze naționala Franței, iar pentru asta e dispus să aștepte până când "cocoșii" vor rămâne fără antrenor.
Acest lucru se va întâmpla cel mai probabil după mondialul din Qatar, acolo unde campioana mondială este aproape calificată. Deschamps ar putea pleca după turneul final de iarna viitoare, mai ales în cazul unor rezultate slabe, iar atunci Zidane va deveni varianta numărul unu pentru federația din Hexagon.
În aceste condiții, proprietarii lui Newcastle vor trebui să se orienteze către antrenori cu nume, dar care nu au reușit neapărat mari performanțe ca manageri, sau au făcut-o, dar un nivel inferior față de ceea ce înseamnă campionatele tari sau cupele europene. În acest moment, presa din Albion scrie că principalii favoriți sunt Frank Lampard sau Steven Gerrard.
Brendan Rodgers ar fi și el o soluție, dar antrenorul lui Leicester va fi cu greu convins. În vară, el a refuzat o ofertă de la Tottenham, un club mult mai bine plasat decât Newcastle din toate punctele de vedere. Rodgers a spus atunci că vrea să continue munca începută la Leicester. Lucien Favre, Paulo Fonseca, Eddie Howe sau Roberto Martinez sunt alte nume vehiculate în presa din Anglia ca variante pentru a ajunge la Newcastle în viitorul apropiat.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo